Riscul majorării salariului minim pe economie

0

Aplicarea unui impozit pe cifra de afaceri de 1% va afecta îndeosebi companiile cu profitabilitate scăzută sau care înregistrează pierderi, iar majorarea salariului minim, împreună cu trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat, presupune un cost suplimentar de 120 lei pentru angajatori, se arată într-un comunicat de presă al PwC remis, vineri, Agerpres.

Proiectul Ministerului de Finanțe prevede că se are în vedere și aplicarea unui impozit de 1% companiilor cu cifră de afaceri sub 1 milion de euro.

„Aplicarea unui astfel de impozit pe cifra de afaceri, de 1%, va afecta îndeosebi companiile cu profitabilitate scăzută sau care înregistrează pierderi. Practic, companiile care au o rată de profit mai mică de 6,25% raportată la cifra de afaceri vor fi nevoite să plătească un impozit mai mare decât în prezent. Și să nu uităm că în această categorie de companii cu cifra de afaceri de sub 1 milion de euro intră aproximativ 80% din companiile înregistrate în România’, a declarat Mihaela Mitroi, liderul Departamentului de Consultanță Fiscală și Juridică, PwC România.

În privința trecerii contribuțiilor sociale în sarcina angajatului, PwC remarcă faptul că actul normativ nu prevede caracterul obligatoriu al majorării salariilor brute pentru toți angajații pentru a menține actualul cuantum al salariului net, ceea ce PwC a semnalat deja că nu este posibil din punct de vedere juridic.

„Prin urmare, este posibil ca aplicarea acestei măsuri în mod neunitar la nivel național să ducă la dezechilibre pe piața muncii. Se are în vedere totodată și majorarea salariului minim pe economie de la 1.450 de lei, cât este în prezent, la 1.900 de lei. Luând în calcul și trecerea contribuțiilor sociale în sarcina angajatului, aceasta presupune un cost suplimentar pentru angajatori de aproximativ 120 lei”, informează PwC.

Comunicatul mai spune că autoritățile au anunțat și o serie de măsuri cu impact potențial pozitiv pentru mediul de afaceri, cum ar fi reducerea cotei de impozit pe venit la 10%. Aceasta s-ar aplica atât la veniturile salariale, precum și la veniturile din pensii, chirii, dobânzi, activități agricole, venituri independente și drepturi de autor. Alte măsuri benefice le reprezintă menținerea plafonului la plata CAS pentru persoanele fizice autorizate, precum și creșterea deducerilor personale pentru cei cu venituri mici.

„Desigur, astfel de măsuri sunt de salutat, însă mediul de afaceri are semne de întrebare în privința sustenabilității bugetare a unor astfel de inițiative, având în vedere faptul că, în expunerea de motive privind acest pachet legislativ, se menționează fapul că acestea vor genera o scădere a veniturilor bugetare cu până la 5 miliarde de lei în 2018. România are deja una dintre cele mai mici ponderi a veniturilor fiscale în PIB dintre statele membre UE, iar încasările bugetare sunt dependente în mod disproporționat de veniturile din impozite și taxe indirecte — TVA și accize, care sunt până la urmă taxe pe consum și deci puternic prociclice’, a mai arătat Mihaela Mitroi.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.