Becali nu-i prelungește contractul lui Dică

0

FCSB traversează o perioadă extraordinară şi a urcat pe primul loc în Liga 1, în urma succesului categoric obţinut la Severin în faţa Craiovei, scor 5-2. Cu toate acestea, Gigi Becali nu se grăbeşte să-i ofere un nou contract lui Nicole Dică, a cărui înţelegere e valabilă până la finalul sezonului.

Victoria spectaculoasă de duminică a confirmat forma foarte bună a roş-albaştrilor. Neînvinsă în toate competiţiile de la începutul lunii septembrie, 0-1 cu Viitorul, vicecampioana are 9 victorii în ultimele 11 meciuri, iar în precedentele patru partide a marcat nu mai puţin de 20 de goluri.

În aceste condiţii, directorul sportiv Mihai Stoica i-a propus patronului să-i ofere un nou contract lui Dică. Becali nu se grăbeşte însă şi explică motivul deciziei sale.

„Mi-a zis Meme să-i prelungim contractul lui Dică încă un an. Am zis ok, dar cine ni-l ia pe Dică acum? Ni-l fură cineva pe Dică sau el pleacă undeva? Pentru ca el să se ducă să antreneze pe 2-3 milioane de euro, mai trebuie să antreneze încă un an. Dacă face performanță este posibil să-l curteze cineva, dar acum o să-l vrea doar din Arabia.

Eu cred că el este băiat deștept și vrea să mai stea cu echipa pe care o are acum. El este și norocos pentru că i-am făcut superechipă. Trebuie să joace în Champions League. Dacă ia campionatul și joacă în Champions League va putea să plece în Europa”, a spus Becali, la Digi Sport.

Adus la începutul acestui sezon la FCSB, în locul lui Laurenţiu Reghecampf, Nicolae Dică a primit un contract pe un an, având ca obiectiv câştigarea campionatului.

Deşi a ratat calificarea în grupele Ligii Campionilor, Dică a dus-o pe FCSB pe primul loc în Liga 1 şi în grupa din Europa League, unde are punctaj maxim după primele trei etape, datorită victoriilor cu Viktoria Plzen, Lugano şi Hapoel Beer Sheva.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.