Profesorii vor să iasă mai devreme la pensie
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) solicită Guvernului modificarea Legii pensiilor, astfel încât profesorii să se poată pensiona cu trei ani înainte de împlinirea vârstei de pensionare. Sindicaliştii invocă epuizarea şi suprasolicitarea psihică a profesorilor, dar şi unele probleme medicale, care duc la îngreunarea desfăşurării activităţii didactice.
FSLI susţine că unii profesori sunt nevoiţi să lucreze chiar şi cu 38 de elevi la clasă, ceea ce înseamnă atenţie sporită pentru fiecare elev în parte, o mai mare responsabilitate faţă de elevi şi pregătirea lor, precum şi consum psihic şi efort în ceea ce priveşte conduita şi pregătirea profesională, toate acestea ducând la epuizare.
De asemenea, mai spun sindicaliştii, sunt cazuri în care profesorii au avut probleme de sănătate şi au vrut să iasă mai devreme la pensie, dar pensionarea pe caz de boală ar fi însemnat ”venituri umilitoare, sub limita de subzistenţă”.
“Federaţia noastră a făcut demersuri şi a solicitat premierului Mihai Tudose ca în noua Lege a pensiilor, în sistemul de educaţie, să fie permisă pensionarea cadrelor didactice cu trei ani mai devreme. Numărul anual al dascălilor care ar putea solicita acest lucru nu va fi atât de mare încât să pună presiune pe bugetul pensiilor şi asigurărilor sociale”, a declarat preşedintele FSLI, Simion Hancescu, precizând că, din cauza pensiilor ”de mizerie”, cei mai mulţi profesori solicită prelungire de activitate, pentru că nu pot alege varianta de a avea venituri din care nu se pot întreţine.
”Consideraţi că un cadru didactic cu o vechime de 40 de ani nu merită dreptul de pensionare cu trei ani mai devreme? Asta în condiţiile în care există alţi angajaţi în sistemul public, care se pot pensiona şi la vârsta de 45 de ani. Nu vrem să arătăm cu degetul, dar, din nou, educaţia este privită cu dispreţ sau cu indiferenţă, chiar dacă şi cei care fac legile acestei ţări au trecut prin băncile şcolii româneşti şi au avut ca prim exemplu în viaţă un profesor sau chiar dacă, la rândul lor, au copii şi vor o educaţie sănătoasă”, a mai spus Hancescu.
De asemenea, sindicaliştii consideră că pensiile trebuie calculate în funcţie de contributivitatea la fondul de pensii, întrucât sunt cazuri în care pensiile au ajuns să fie mai mari decât veniturile încasate de angajaţi şi, deşi în învăţământ pensia medie este în jur de 1.000 de lei, în alte sisteme pensia este de peste 3.000 de ei,
„Constatăm că există persoane care ies la pensie la 43 de ani, cu o pensie de peste 10.000 de lei, în timp ce pe un profesor, după 43 de ani de muncă, statul român îl «recompensează» cu o pensie de 1.500 de lei, întrucât principiul de calcul este diferit faţă de cel aplicat în cazul altor bugetari. Considerăm că singurul principiu care trebuie să stea la baza calculului pensiilor din România trebuie să fie cel al contributivităţii la fondul de pensii! Dacă nu, atunci cerem pensii speciale şi pentru profesori!”, conchid sindicaliştii.