Senatorii votează plata defalcată a TVA

Share:

Senatul a adoptat proiectul de lege privind plata defalcată a TVA. Documnetul are unele modificări față de varianta inițială a Guvernului.

Ordonanța de urgență venită de la Guvern presupunea ca măsura split TVA să intre în vigoare obligatoriu pentru toată lumea, de la 1 ianuarie 2018.

Plenul Senatului a adoptat marți, cu 54 de voturi „pentru” și 45 de voturi „împotrivă” legea de aprobare a ordonanței privind split TVA. Până la urmă, Guvernul și-a dat seama că nu ar fi o măsură potrivită și au căzut de comun acord cu parlamentarii să aducă o serie de modificări.

În primul rând nu va mai fi obligatorie pentru toată lumea, ci pentru cei aflați în insolvență sau în faliment și pentru cei care au datorii la plata TVA-ului la stat.

Cei care au depășit cu 30 de zile termenul limită pentru plata TVA vor avea obligativitatea plății.

Măsura va intra în vigoare de la 1 ianuarie, dacă proiectul de lege modificat în Senat va trece și de Camera Deputaților.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.