Primele doze de imunoglobulină ajung la pacienți
Primele doze de imunoglobulină vor ajunge în această lună la pacienți, l-au asigurat, miercuri, producătorii pe ministrul Sănătății, Florian Bodog, în cadrul unei întâlniri la care au participat și reprezentanți ai asociațiilor de pacienți.
„În timpul întâlnirii, s-a stabilit o strategie comună în ceea ce privește aprovizionarea cu imunoglobulină a pieței din România, pe termen scurt și lung, luând în calcul inclusiv modificarea cadrului legislativ pentru aceste produse, dacă este necesar. Unul dintre producătorii prezenți la întâlnire l-a asigurat pe ministrul Sănătății că primele 900 de flacoane de imunoglobulină pentru tratarea sindroamelor de imunodeficiență primară vor fi livrate pe piața din România în această lună, urmând ca o nouă tranșă de 3.000 de flacoane să fie asigurată în luna ianuarie a anului viitor. Mai mult, un alt producător care a ales să părăsească piața din România în luna mai 2016 și-a anunțat intenția de a reveni”, informează Ministerul Sănătății într-un comunicat remis presei.
Ministrul Sănătății a anunțat producătorii că miercuri va convoca o întâlnire cu președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, reprezentanții ANMDM și conducerea UNIFARM pentru a discuta și identifica soluții la situațiile anunțate de reprezentanții producătorilor, se arată în comunicat.
„Vreau să asigur pacienții că vom face toate eforturile necesare pentru aprovizionarea spitalelor cu imunoglobuline. Astăzi, împreună cu echipa ministerului și a Casei de Asigurări de Sănătate vom analiza cu prioritate solicitările producătorilor privind cadrul legislativ pentru aceste produse”, a declarat ministrul Sănătății, Florian Bodog, potrivit aceleiași surse.
Mai mulţi părinţi ai copiilor care suferă de imunodeficienţă primară, o boală genetică rară, au protestat, luni, în faţa Ministerului Sănătăţii pentru că statul nu mai asigură tratamentul pacienţilor. Acum, în România mai sunt doar câteva fiole care trebuie împărţite la sute de pacienţi. Ministrul le-a spus părinţilor că va căuta imunoglobulină în Bulgaria. România are un acord cu ţara vecină, care ne permite să împrumutăm medicamente pe care noi nu le mai avem.