Film românesc, premiat la Festivalul de la Leipzig
Filmul ”Licu: O Poveste Românească”, regizat de Ana Dumitrescu, a câștigat premiul Golden Dove în competiția internațională din cadrul celei de-a 60-a ediții a Festivalului internațional de film documentar și de animație de la Leipzig (DOK Leipzig Film Festival), desfășurat în perioada 30 octombrie – 5 noiembrie, conform site-lui festivalului.
Cineasta Ana Dumitrescu, care a crescut în Franța, creează un spațiu epic pentru istoria țării sale natale, în centrul căruia îl găsim pe Licu — Liviu Canțer, în vârstă de 92 de ani, un bătrân cu multe amintiri de împărtășit despre evenimentele istorice majore ale secolului al XX-lea cărora le-a fost martor în țara sa de origine, România — al Doilea Război Mondial, comunismul, revoluția și post-revoluția, informează Agerpres.
Pe măsură ce filmul se desfășoară, realizatoarea devine mai mult un vizitator decât un observator, iar între cineast și protagonist se dezvoltă o relație de încredere. Ana Dumitrescu l-a vizitat pe Licu de mai multe ori, filmându-l în casa lui, unde istoria familiei este întotdeauna prezentă. Licu îi gătește, îi oferă țuică făcută în casă și îi arată albumele de fotografii care dezvăluie atât zile vesele, cât și triste, dar în care se vede clar un sentiment de resemnare. Juriul a apreciat abordarea realizatoarei: ”Maniera aceasta ne ajunge direct în inimi, creând o călătorie filmică de doar 86 de minute, dar care reprezintă o lecție de viață pentru noi toți”.
Premiul Golden Dove, în competiția germană, a fost acordat coproducției israeliano-germane ”Muhi — Generally Temporary”, realizat de Rina Castelnuovo-Hollander și Tamir Elterman, povestea unui băiețel de șase ani născut în fâșia Gaza care are mâinile și picioarele amputate din cauza unei boli autoimune.
Regizorul sud-coreean Boram Kim a câștigat Golden Dove la secțiunea Next Masters Competition cu pelicula ”Baek-gu”, iar cineasta norvegiană Maja Arnekleiv a primit Golden Dove pentru cel mai bun documentar animat cu filmul ei de debut ”Mum’s Hair”.
În cadrul competiției de documentare scurte și film de animație, realizatoarea portugheză Mónica Martins Nunes a primit premiul pentru cel mai bun documentar cu ”The Ashes Remain Warm”, iar Ehsan Gharib a câștigat la secțiunea animație cu ”Deyzangeroo”, o producție canadiană.