Bătălie acerbă pentru frecvențele radio

0

Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Răsvan Popescu, a anunțat, marți, că peste 160 de dosare au fost depuse pentru cele 24 de frecvențe radio scoase la concurs, dintre care 14 FM și 10 AM.

„La concurs s-au înscris 37 de societăți pe 14 frecvențe FM și trei societăți s-au înscris și pe FM și pe AM. Avem un total de 163 de dosare”, a declarat Popescu, la ședința CNA.

El a menționat că pe 21 și 22 noiembrie membrii consiliului îi vor audia pe reprezentanții societăților înscrise la concurs, urmând ca votul să fie dat pe 23 noiembrie.

Pe 10 octombrie, CNA a adoptat decizia privind scoaterea la concurs a acestor frecvențe.

„Va fi o posibilitate pentru noi să mai dezvoltăm piața media, cu accent pe localism, pentru că sunt posturi sau sunt frecvențe locale”, preciza atunci Răsvan Popescu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.