Poluarea face ravagii la New Delhi
Capitala indiană New Delhi se sufocă miercuri, în a doua zi în care este puternic afectată de un nor de poluare, situație critică ce a dus a închiderea școlilor primare pentru întreaga săptămână, relatează AFP.
„Din cauza deteriorării calității aerului la New Delhi, nu putem face compromisuri cu sănătatea copiilor. Am dispus închiderea tuturor școlilor din Delhi până duminică”, a postat pe Twitter Manish Sisodia, adjunctul ministrului șef al regiunii Delhi.
Un gaz gri a pus stăpânire pe megalopolisul cu circa 20 de milioane de locuitori. Pe străzi, unii pietoni au încercat zadarnic să se protejeze de aerul toxic ținând pe față eșarfe sau măști din tifon.
Poluarea a pătruns până în stațiile subterane moderne de metrou, galeriile umplându-se și ele de gazul cu aspect de fum.
La ora locală 09.00 (03.30 GMT), diferitele contoare plasate în oraș afișau niveluri periculoase de particule ultra-fine (PM 2,5 — cu diametru mai mic de 2,5 microni), între 400 și 700. Organizația Mondială a Sănătății recomandă să nu se depășească 25 în medie pe zi.
„Când am ajuns la New Delhi în 1984, aerul din oraș era curat. Dar astăzi, când am plecat la ora patru a dimineții la muncă, nu vedeam aproape nimic”, a declarat pentru AFP Jeevanand Joshi, un vânzător stradal de ceai.
„Nu este ceață, este fum și cu siguranță ne îmbolnăvește pe toți”, a spus el.
În contextul în care Asociația medicală indiană a decretat urgență medicală publică, autoritățile le-au recomandat grupurilor de mare risc precum vârstnicii, cardiacii și astmaticii să dea dovadă de prudență și să evite ieșirile în oraș dimineața și seara, notează DPA.
Media locale au informat că nivelul de poluare este de 25 de ori mai mare decât limitele de siguranță internaționale în anumite zone, ceea ce echivalează cu a fuma 50 de țigări pe zi.
Situații precum cea de la New Delhi pun sub semnul întrebării durabilitatea modului de viață uman în zone atât de populate. Iar acest lucru se întâmplă în contextul în care amprenta omului asupra planetei este discutată la conferința COP23 privind combaterea încălzirii globale, care se desfășoară în prezent la Bonn.
Două milioane de elevi din Delhi au rămas miercuri acasă, școlile primare fiind închise din ordinul autorităților locale. Ulterior, măsură a fost prelungită pentru întreaga săptămână.
Episoadele de „smog” sunt recurente în timpul toamnei și al iernii la New Delhi, pe care OMS l-a clasificat în 2014 drept orașul cel mai poluat din lume.
Frigul și absența vântului mențin la nivelul solului emisiile poluante ale vehiculelor, uzinelor și centralelor, împiedicându-le să se disipeze. Aceste particule în suspensie accentuează riscurile de boli cardiovasculare și de cancer la plămâni.
Cele mai mici dintre ele, PM 2,5, mari cât a 30-a parte din diametrul unui fir de păr uman, reușesc să ajungă în organism și în sânge, prin intermediul plămânilor.
Poluarea este o problemă de sănătate publică majoră pentru India, națiune de 1,25 miliarde de locuitori în plină dezvoltare și cu nevoi de creștere imense.
În 2015, contaminarea atmosferică, terestră și a apei ar fi fost responsabilă pentru 2,5 milioane de decese în această țară, cel mai grav bilanț de pe întreaga planetă, a estimat un recent studiu publicat în revista The Lancet.