Raețchi vrea directori civili la SRI și SIE

Vicepreşedintele Comisiei de Apărare deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a declarat, vineri, pentru Mediafax, că SIE şi SRI trebuie să fie conduse de directori civili, nu de oameni din interior, afirmând că la nivelul Parlamentului nu există încă un control civil suficient de „matur”.

„Sincer, nu. Nu pentru că nu avem încă la nivelul Parlamentului un control civil suficient de matur. Îl ai în SUA, dar acolo ai în primul rând parlamentari foarte bine pregătiţi pe domeniile lor şi în al doilea rând ai deja sedimentată o relaţie, un mod de lucru, în care instituţiile se respectă reciproc”, a declarat vicepreşedintele Comisiei de Apărare deputatul PNL Ovidiu Raeţchi, într-un interviu acordat Mediafax, întrebat dacă directorii SRI şi SIE ar trebui să provină din interiorul acestor servicii şi controlul civil să fie exclusiv parlamentar.

Ovidiu Raeţchi a afirmat că la nivelul parlamentarilor din comisiile de specialitate nu avem aceeaşi expertiză pe care o au alte state.

„Nu cred că avem aceeaşi expertiză la nivelul parlamentarilor din comisiile de specialitate şi atunci o rezervă a serviciilor în a împărtăşi elemente mai sensibile. La fel cum, uneori, parlamentarii au tendinţa să politizeze politic discuşia în relaţia cu serviciile, lucru foarte la modă în ultima perioadă”, a spus Raeţchi.

Liberalul a afirmat că la nivelul MAI funcţionează o Direcţie de Protecţie Internă, iar la nivelul Armatei, o Direcţie Generală de Informaţii, care sunt conduse de oameni care provin din sistem, însă, SIE ŞI SRI „au fost gândite ca servicii cu un caracter civil”.

„Cred că cele mai bun mod de a asigura controlul (SIE şi SRI-n.r.) este prin directori civil”, a spus Ovidiu Raeţchi.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.