CSU Craiova, umilită de Slavia Praga

CSU Craiova și-a inaugurat în această seară noul stadion într-un meci amical de gală cu Slavia Praga. Jucătorii lui Mangia au dezamăgit însă, fiind învinși cu 0-4.

CSU Craiova a fost învinsă, vineri, cu 4-0 (2-0), de formaţia cehă Slavia Praga, în meciul amical care a marcat inaugurarea Stadionului Ion Oblemenco.

Golurile au fost marcate de Milan Skoda ’35 şi 42, Bucha ’67 şi Van Buren ’76.

De la olteni au lipsit Alexandru Băluţă, Nicuşor Bancu, convocaţi la echipa naţională, şi Andrei Burlacu, accidentat.

La eveniment au participat între artişti şi foşti jucători, glorii ale fotbalului oltean, cei care au scris istorie pe „Ion Oblemenco”. Printre cei prezenţi s-au numărat fostul selecţioner Victor Piţurcă sau actorul Mugur Mihăescu.

Nu au lipsit reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene, dar şi politicieni, printre care Olguţa Vasilescu, Claudiu Manda şi Paul Stănescu. „Este o realizare pe care ne-am dorit-o si care a ajuns la bun sfârşit”, a declarat Olguţa Vasilescu.

Lucrările la stadion au început în septembrie 2015, iar valoarea totală a contractului a fost de 216.068.596,92 lei cu TVA.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.