Evenimentul „Meseria – brățară de aur”, un nou succes al Mariei Grapini

Din cerința acută a pieței autohtone, văduvită de buni meseriași și preaplină de posesori de diplome universitare…dar șomeri, europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, a decis să organizeze o serie de conferințe aplicate, cu invitați din toate părțile implicate în subiectul deloc ușor de gestionat: stat, patronate, angajați, foști angajați.

Astfel, sâmbătă, 11 noiembrie, la Timișoara, Maria Grapini a moderat prima sa dezbatere, sub genericul „Meseria – brățară de aur”, dintr-o serie de multe altele, care vor fi organizate de către umanistă în toată țara. Cunoscând îndeaproape problemele cu care se confruntă piața românească, fiind un fost întreprinzător de top, într-un domeniu cu o criză majoră de specialiști – cel al industriei textile – ca fost ministru, dar și ca europarlamentar umanist, Maria Grapini a pus, la aceeași masă, reprezentanți ai AJOFM și ITM Timiș, patroni ai firmelor din diverse domenii de activitate, școli de meserii, elevi ai acestora, profesori, psihologi, seniori și șomeri. Scopul a fost evident: preocuparea pentru oameni, găsirea de soluții pentru mediul neprietenos, chiar ostil, în care românii încearcă să supraviețuiască. Sala de conferințe a fost plină, interesul major! Au lipsit doar reprezentanții Inspectoratului Școlar Timiș…pe care Grapini n-a ezitat să-i taxeze pentru dezinteres.

Umanista a declarat, din start, că evenimentul este unul obligatoriu interactiv, căci de teorii e sătulă toată lumea, astfel că, preț de două ore, s-au dezbătut frenetic nevoia pieței, dar și eroarea vizibilă de gândire a multor părinți, care preferă să țină acasă un șomer…intelectual, cu una, două sau chiar trei facultăți, masterate și de ce nu? doctorate, în defavoarea unui învățământ vocațional, spre exemplu.

„Pe mine m-au învățat părinții că meseria chiar este brățară de aur! Mama îmi spunea așa: știi să faci ceva foarte bine, te descurci oriunde, dar chiar oriunde! În vremurile astea, observ, frecvent, n-o să-i spun repulsie, dar oricum o reținere majoră, în ceea ce privește meseriile. Toți vor să fie studenți! Nu contează că termină, după trei sau patru ani, facultăți care nu au corespondent în piață, au diplome! E un raționament profund greșit! Ne confruntăm cu o criză majoră de buni specialiști, meseriași, în foarte multe domenii, cei care mai sunt pe piață aleg lumea largă, astfel că avem o reală dificultate națională! Atitudinea noastră față de muncă e proastă, ceea ce în alte țări nu există: nu e rușine să muncești, să ai o meserie, să fii calificat într-un domeniu! Dacă nu facem ceva, concret și rapid, vom rămâne o țară în derivă, fără forță de muncă, fără perspectivă!”, a declarat, la Timișoara, Maria Grapini.

Umanista a avut în sală foarte multă presă și a salutat interesul acesteia pentru eveniment. Au vorbit mult patronii de firme, dar și elevii școlilor de meserii, precum și psihologii sau profesorii, sosiți, cu toții, la prima ediție a conferinței “Meseria – brățară de aur”.

Concluziile, formulate de Maria Grapini, în urma întâlnirii, sunt logice, pertinente, de bun simț: schimbarea opticii ministeriale în privința învățământului vocațional, transformarea unor licee în școli profesionale, adaptarea programei la cerințele actuale ale pieței, certificarea meseriilor, înăsprirea regulilor privitoare la ajutorul de șomaj, certificarea calificării pentru meseriașii în cauză, direct de firma la care au lucrat, fără alți intermediari.

“Suntem cei mai generoși, aici, în România, dar toată lumea trăiește prost! Trebuie să orientăm educația spre vocație!”, a spus, în final, europarlamentarul PPU-sl.

Toți cei prezenți, sâmbătă, la Timișoara, au primit diplome de participare la prima ediție a evenimentului inițiat de umanistă. Maria Grapini va continua acțiunea si în alte județe ale României, după un program ce va fi anunțat.

Europarlamentarul Maria Grapini va transmite concluziile primei ediții a evenimentului „Meseria – brățară de aur” Ministerelor Educației și Muncii și va face presiuni pentru ca acestea să se transforme în legi, norme și prevederi pentru piața muncii din România.

grapini 3

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.