Legătură între cheagurile de sânge și privitul la TV

Riscul de formare a cheagurilor de sânge crește odată cu perioada de timp petrecută în fața televizorului, chiar și dacă persoanele respective efectuează cantitatea recomandată de activitate fizică, informează luni Xinhua citând rezultatele unui studiu preliminar prezentat duminică în cadrul Sesiunii Științifice din 2017 organizată de Asociația Americană a Inimii (AHA) în Anaheim, California, Statele Unite.

”Privitul timp îndelungat la televizor nu este neapărat un lucru rău, însă avem tendința de a consuma gustări și de a sta nemișcați perioade de timp îndelungate în timp ce ne uităm (la TV)”, a declarat în cadrul unui comunicat de presă Mary Cushman, coautoare a studiului și profesoară de medicină la Facultatea de Medicină Larner a Universității Vermont din Burlington.

Potrivit estimărilor, între 300.000 și 600.000 de persoane din Statele Unite dezvoltă anual tromboembolism venos, acest fiind cel mai răspândit diagnostic vascular după infarct sau accident vascular cerebral.

Potrivit unor studii anterioare, privitul timp îndelungat la televizor a fost asociat cu probleme cardiace printre care se numără și înfundarea arterelor. Însă, conform cercetătorilor, acesta este primul studiu efectuat pe un grup de populație din vest ce analizează cheagurile de sânge formate la nivelul venelor din zona picioarelor, a mâinilor, pelvisului și plămânilor, cunoscut sub numele de tromboembolism venos sau TEV.

Printre cei 15.158 de participanți de vârstă medie — 45-64 de ani — din cadrul Studiului privind riscul de ateroscleroză în cadrul comunităților, oamenii de știință au descoperit că riscul de apariție a TEV pentru prima dată era de 1,7 ori mai mare la persoanele care au declarat că se uitau la televizor ”foarte des” în comparație cu cele care spus că nu se uitau la televizor sau o făceau ”rar”.

Alături de evitarea privitului timp îndelungat la televizor se poate scădea riscul de TEV prin menținerea unei greutăți sănătoase și prin menținerea unei vieți active, mai sfătuiesc cercetătorii.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.