Nuclearelectrica și Transgaz, profit în creștere

Share:

Producătorul de energie Nuclearelectrica (simbol bursier SNN), care operează centrala nucleară din Cernavodă, a realizat în primele nouă luni ale acestui un profit net de 225,28 milioane lei, în creştere cu 120% faţă de perioada similară a anului trecut, când a raportat un rezultat net de 102,39 milioane lei, arată datele neauditate transmise luni Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Veniturile din exploatare s-au ridicat în perioada menţionată la 1,4 miliarde lei, fiind cu 17% în creştere faţă de primele nouă luni ale anului trecut (1,19 miliarde lei).

Producţia de energie a crescut cu 2,3%, la 7.760 GWh, de la 7.589 GWh, la sfârşitul lunii septembrie 2016.

Raportul companiei arată că energia electrică produsă în perioada ianuarie-septembrie a crescut „pe fondul perioadei mai scurte a opririi planificate a Unităţii 2 CNE Cernavodă din trimestrul II 2017 (26,5 zile) comparativ cu durata opririi planificate a Unităţii 1 din perioada similară a anului trecut (51 de zile)”.

Valoarea totală a programului de investiţii al SNN pentru anul 2017 este de 231,59 milioane lei, fără componenta alocată plăţii serviciului datoriei, aferentă împrumuturilor pe termen lung.

Și transportatorul naţional de gaze Transgaz (simbol bursier TGN) a raportat în primele nouă luni un profit net de 433,5 milioane lei, mai mare cu 21% faţă de rezultatul net din perioada similară a anului trecut, de 358,46 milioane lei, arată datele transmise luni Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

De asemenea, veniturile din activitatea de exploatare înainte de activitatea de echilibrare şi de construcţii conform cu IFRIC12 au cresc cu 5% faţă de realizările din ianuarie-septembrie 2016, la 1,3 miliarde lei.

Cantitatea de gaze transportată a crescut cu aproape 14%, la 9,21 milioane metri cubi.

La 30 septembrie, volumul creanţelor restante a fost de 306,9 milioane lei, cu 56,49 milioane lei mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, când se ridica la 250,41 milioane lei. La sfârşitul lunii septembrie, societatea nu înregistrează plăţi restante.

Transgaz a vărsat la bugetul de stat, la finalul primelor nouă luni, suma de 536,7 milioane lei (TVA, redevenţa petrolieră, impozit pe profit, impozit pe monopolul natural, impozit pe venituri din salarii).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.