Piperea demisonează din Guvern

0

Consilierul onorific al premierului Mihai Tudose, avocatul Gheorghe Piperea, a demisionat din poziția pe care o deținea în Guvern, după ce, luni, a cerut demisia lui Liviu Dragnea din Parlament.

Gheorghe Piperea a declarat că Liviu Dragnea ar trebui să-și dea demisia din fruntea PSD și a Camerei Deputaților, după ce s-a ales cu un nou dosar penal de la DNA, al treilea. Codrin Ștefănescu, secretar general adjunct al PSD, i-a cerut lui Mihai Tudose să-l demită pe Piperea, consilier onorific al premierului.

„Am decis să îmi înaintez demisia din funcţia de consilier onorific al premierului, care a fost de acord. Motivul este că nu vreau să acaparez atenţia publică si să deviez, chiar şi pentru câteva ore, programul administraţiei”, scrie el într-o postare pe Facebook.

Piperea consideră că mai importante si urgente sunt codul fiscal şi legile justiţiei, „plus condiţiile economice setate în laboratoarele financiar-bancare, condiţii care se anunţă a fi aspre în 2018”.

„Precizez că nu premierul şi nici vreun membru al partidelor de la guvernare mi-au cerut demisia. Iniţiativa mi-a aparţinut. Cine şi-a imaginat că sunt manipulabil, s-a înşelat. Rămân acelaşi”, încheie el.

Piperea deţine funcţia de conslier onorific al premierului din 20 iulie.

Într-o postare anterioară, avocatul se întreabă de ce liderul PSD, Liviu Dragnea, nu demisionează pentru a putea „să demonstreze cu glorie că prezumţia de nevinovăţie merită salvată chiar şi în cazul politicienilor”, el întrebându-se, de asemenea, cât timp vor mai polua agenda publică problemele personale ale unui singur om, „hăituit acum de sistemul care până acum l-a protejat şi i-a fost partener”.

„Oare cât timp o să mai polueze agenda publică problemele personale ale unui singur om, hăituit acum de sistemul care până acum l-a protejat şi i-a fost partener? De ce nu demisionează domnul Dragnea, pentru a putea să-şi probeze nevinovăţia şi, în plus, să demonstreze cu glorie că prezumţia de nevinovăţie merită salvată chiar şi în cazul politicienilor?”, a scris Piperea, luni, pe Facebook.

DNA a anunţat, luni, că a început urmărirea penală a liderului PSD, Liviu Dragnea, sub acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat, folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete şi abuz în serviciu cu obţinere de foloase, într-un dosar în care sunt urmărite penal alte opt persoane, între care reprezentanţi ai firmei Tel Drum.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.