Business — 14 noiembrie 2017
Conferință importantă organizată, de Fundația Friedrich Ebert Stiftung, la București

După 25 de ani de evoluție și transformări economice și sociale, România, ca și celelalte statele din sud-estul Europei, se regăsesc într-un model de dezvoltare care nu este, din păcate, nici incluziv și nici durabil din punct de vedere economic. Politicile neoliberale și măsurile de austeritate aplicate frecvent în țările din această regiune duc la o situație socială tensionată.

Inegalitatea este printre cele mai ridicate din Europa, iar domenii importante, vitale, pentru evoluția omogenă a societății, precum sănătatea și educația sunt subfinanțate, fiind astfel excluse, de la o finanțare adecvată, părți importante ale societății. În aceste condiții, România rămâne cea mai săracă țară din UE, cu o economie fragilă care depinde în mare măsură de intrările de capital și al cărui singur avantaj, într-o luptă acerbă a competitivității,  este mâna de lucru ieftină.

Există o nevoie puternică de idei noi și de gândire proaspătă cu privire la modul de ridicare a nivelului bunăstării, la crearea de noi locuri de muncă, la consolidarea coeziunii sociale, la stimularea creșterii durabile și la promovarea participării a unui număr cât mai mare de cetățeni la deciziile publice.

În acest context, conferința organizată de Fundației Friedrich Ebert Stiftung și-a propus să prezinte idei inovatoare, viabile pentru o nouă cale de dezvoltare care depășește neoliberalul și care își propune un model economic mult mai eficient și pliat pe realitatea acestor vremuri.

Prezența la acest important eveniment, cu tema “Modelul Economic-Către o politică de creștere durabilă în Europa de Sud-Est”,  a fost una generoasă, iar calitatea dezbaterilor la cel mai înalt nivel. La conferința au participat printre alții, Michael Weichert, reprezentant al Fundației Friedrich Ebert Stiftung în România și Republica Moldova, Max Brändle, coordonator de proiect privind dialogul regional pentru Europa de Sud-Est, Jens Bastian, un reputat consultant economic independent din sectorul financiar, Daniela Gabor, profesor la Universitatea Bristol din  Regatul Unit, Milica Uvalic, profesor la Universitatea Perugia din Italia, Gancho Ganchev, profesor la Universitatea Neofit Rilski din sud-vestul Bulgariei, profesorul Daniel Dăianu, membru al Academiei Române și fost ministru de Finanțe și Jelica Minic, consilier științific, președinte al forumului pentru relații internaționale din Serbia.

Prezentarea, lui Jens Bastian, “Recomandări pentru o politică de creștere economică coerentă și durabilă în Europa de Sud-Est” și cea a Danielei Gabor, “Provocări pentru dezvoltarea economică a României”, dar mai ales a lui Daniel Dăianu, care a vorbit despre paradoxurile economiei românești, au suscitat dezbateri aprinse, argumentate, în cadrul cărora s-a evidențiat necesitatea de a identifica cele mai bune soluții/alternative la nivel de politici publice.

Recomandările grupului de lucru din cadrul Fundației Friedrich Ebert Stiftung au vizat, printre altele, crearea unor elite tehnocrate, capabile să conducă țările din această regiune către dezvoltare, identificarea unei strategii de industrializare competitivă care să se impună într-un mediu concurențial acerb la nivel mondial, dublată de o coordonare optimă, în acest sens, a politicilor monetare și fiscale (inclusiv prin acordarea stimulentelor financiare si a impozitării progresive), o piață monetară cu dobânzi scăzute și cu un aflux semnificativ de capital, importanța investițiilor, dar și necesitatea înființării unor Bănci de Dezvoltare în aceste țări, bănci care să lucreze strâns cu elita tehnocrată.

Prin temele dezbătute, prin soluțiile identificate, dar mai ales prin calitatea invitaților, Fundația Friedrich Ebert Stiftung rămâne un reper economic important, la nivel de dezbateri, în contextul în care grupul de lucru înființat în cadrul acesteia și-a atins și de această dată, cu prisosință, obiectivele propuse.

fundatia 2

 

Related Articles

Share

About Author

(0) Readers Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *