Becali îl critică pe selecționerul Contra

0

Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, după ce România a fost învinsă cu 3-0 de Olanda, că nu a remarcat nimic pozitiv în acest meci şi l-a criticat pe selecţionerul Cosmin Contra pentru folosirea lui Eric Bicfalvi.

Reprezentativa României a fost învinsă de selecţionata Olandei, scor 3-0, într-un meci amical, disputat, marţi, pe Arena Naţională, ultimul pentru „tricolori” în 2017.

„Noi nu am avut în dreapta, acolo a fost problema în primul rând. Nu am avut fundaş dreapta, fără fundaş dreapta e greu de jucat. S-a greşit şi în centru, cu Bicfalvi. Bicfalvi parcă e împiedicat, nu ştie ce să facă cu mingea când o are. Contra a greşit cu mijlocaşii centrali. Dacă tot îl bagi pe Stanciu ca să aibă calitate, nu îl bagi pe Bicfalvi. Ştiam dinainte că vrea să joace aşa, cu Bicfalvi numărul 10 şi cu Stanciu şi nu înţelegeam nimic, Până la urmă a făcut mutarea asta, dar probabil că ştie mai bine. Zic şi eu aşa, să nu se supere. O să reglementeze, o să vadă şi nu o să-l mai cheme pe Bicfalvi. Eu sunt sigur că el va reglementa toate aceste chestii. Bicfalvi nu e o soluţie, după părerea mea. Nu am remarcat nimic pozitiv. Numai Tănase, dar nu a avut cu cine să joace. Hai să remarc pe cineva, calitatea lui Grozav. Fotbalist adevărat. S-a văzut când a intrat. O echipă ca Olanda nu poţi să o domini, pentru că sunt mult mai valoroşi decât noi. Nu un criteriu de comparaţie că nici ei nu sunt calificaţi la Cupa Mondială, criteriul de comparaţie e 3-0 pe terenul nostru”, a declarat Becali, la Pro X.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.