Zeci de mii de diabetici, în Timiș
Aproape 5% din populația județului Timiș are diabet zaharat și se află în evidențele medicilor diabetologi, ultimele statistici centralizate pe primele nouă luni indicând peste 30.000 de timișeni care suferă de această boală, a declarat joi președintele Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice (SRDNBM), decan al Universității de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” din Timișoara, Romulus Timar.
El a spus, totodată, că va propune Ministerului Sănătății să se realizeze în țară centre de excelență în diabet zaharat, care să se ocupe de tratamentul modern al respectivei boli, iar la Timișoara să se deschidă un Institut de Boli de Nutriție și Boli Metabolice.
”În ultimul timp, asistăm la o adevărată epidemie a bolilor cronice netransmisibile, între care și diabetul, obezitatea și dislipidemiile. Factorii principali care duc la această epidemie sunt un stil de viață nesănătos. La nivel mondial, numărul pacienților cu diabet zaharat este de peste 423 de milioane de oameni, în România, în evidența medicilor de diabet nutriție și boli metabolice este de peste 800 de mii, dar în realitate numărul lor este mult mai mare, ceea ce înseamnă că la unul-doi pacienți cu diabet pe care îi avem în evidență, mai există și unul nedeclarat, nediagnosticat”, a declarat, pentru Agerpres, Romulus Timar.
Potrivit nutriționistului, principalele semne care ar trebui să-i îndrume pe pacienți la medic, având suspiciunea de diabet, sunt urinarea crescută simultan cu nevoia de a consuma cantități mari de lichide, scăderea în greutate și senzația de oboseală.
De asemenea, persoanele care au în familie rude cu diabet zaharat, obeze sau supraponderale, hipertensive, cu boli cardiovasculare, coronariene, precum și femeile care au născut macrosomi, sau care au avut prediabet ar trebui ca cel puțin o dată pe an să se testeze.
Specialistul a mai spus că o viață cu alimentație sănătoasă este scumpă, legumele, fructele, peștele sau mișcarea la sală fiind costisitoare.
”Diabetul zaharat de tip 2, care reprezintă majoritatea cazurilor de diabet, este o afecțiune tăcută, ce poate rămâne nedepistată mult timp, din cauză că simptomele pot fi trecute cu vederea”, a menționat Timar.
El recomandă să nu se întrerupă deloc tratamentul cu insulină de către diabeticii insulino-dependenți, înlocuindu-l cu tot felul de alte ”remedii naturiste” promovate pe internet.
O altă situație semnalată de președintele SRDNBM este creșterea incidenței diabetului la copii, la vârste din ce în ce mai mici, care coboară până la 2-3 ani.
”Pentru copiii insulino-dependent (de tip 1), este foarte important să se introducă folosirea pompelor de insulină și a sistemelor de monitorizare glicemică,
testele de monitorizare/automonitorizare a glicemiei, care pot sesiza părinții și medicul, printr-un semnal și se poate administra în timp util tratamentul”, a completat Romulus Timar.
Președintele Societății Române de Diabet și Endocrinologie Pediatrică, Iulian Velea, a punctat că generația copiilor de astăzi ”va fi prima care se va îmbolnăvi și va deceda înaintea părinților”, din cauza alimentației defectuoase.