Festival de film polonez, la București
Cele mai noi filme poloneze, premiate în ultima vreme în Polonia și în lume, vor putea fi văzute în cadrul festivalului CinePOLSKA, de vineri până duminică și la sfârșitul săptămânii viitoare, la Cinematograful ”Elvira Popescu” din Capitală.
Potrivit unui comunicat transmis Agerpres, evenimentul debutează vineri cu proiecția filmului „Arta de a face dragoste”, despre medicul care a schimbat viața intimă a polonezilor cu ajutorul cărții sale bestseller omonimă, publicată în 1978 și vândută în aproape șapte milioane de exemplare.
Deschiderea oficială a festivalului va avea loc însă sâmbătă cu filmul „Tablou de vânătoare”, regizat de poloneza Agnieszka Holland împreună cu fiica sa, Kasia Adamik. Anul acesta, cele două poloneze au obținut Ursul de Argint la festivalul din Berlin, juriul apreciindu-l pentru „deschiderea de noi perspective”. Scenariul filmului, a cărui acțiune se desfășoară în frumoșii munți polonezi Bieszczady, a fost realizat pe baza uneia dintre cărțile scriitoarei Olga Tokarczuk. „Tablou de vânătoare” este și candidatul Poloniei la premiile Oscar de anul acesta.
„Ediția de anul acesta aparține unor personaje care și-au devansat vremurile, care au trăit cu visuri și pasiuni mari, oameni datorită cărora au fost făcute progrese în lumea care ne înconjoară”, spune în comunicat Agnieszka Skieterska, directorul Institutului Polonez din București, care organizează festivalul.
Cu ocazia împlinirii anul acesta a 150 de ani de la nașterea Mariei Sklodowska-Curie, pe 25 noiembrie, va fi prezentată o coproducție internațională în regia lui Marie Noëlle — „Maria Sklodowska-Curie. Curajul de a cunoaște”.