ING lansează primul său Business Credit Card
ING România intră pentru prima dată pe piața cardurilor de credit cu un produs revoluționar pentru Microîntreprinderi și IMM-uri, ING Business Credit Card, ce poate fi emis pe loc pentru clienții băncii în orice ING Office.
Limita cardului de credit merge până la 35.000 lei fără a mai fi nevoie de documente suplimentare sau alte garanții, bazându-se pe istoria pe care clientul o are deja cu banca. Cardul Visa este emis pe loc atunci când toți acționarii companiei vin la semnarea contractului. Varianta embosată a cardului este de asemenea disponibilă, fiind eliberată în câteva zile.
Produsul este disponibil și pentru noii clienți ING, caz în care analiza dosarului durează minim două zile. Pentru această categorie, limita cardului de credit ajunge la 25.000 lei.
Condițiile produsului sunt aceleași pentru ambele categorii de clienți : zero costuri de emitere a cardului și de acordare a creditului și un cost anual de administrare de 75 de lei. Printre principalele beneficii, cardul oferă o perioadă de grație de 45 de zile pentru orice achiziție plătită printr-un POS sau canal online din țară sau din străinătate. Dacă sumele folosite sunt returnate în totalitate până la scadență, clienții beneficiază de o dobândă de 0% pentru sumele utilizate. Dacă suma folosită de pe cardul de credit nu este restituită până la scadență, clienții au o dobândă fixă de 25% pe an calculată numai pentru diferența de sumă rămasă de plată. Dobânda de 25% se aplică inclusiv sumelor retrase din ATM-uri.
Totodată, clienții care au tranzacții de câte 1000 lei minim fiecare pot opta să realizeze plata în trei rate cu o dobândă de 0% dacă achită printr-un POS, oriunde în lume la cei peste 44 milioane de comercianți ce acceptă cardurile VISA.
Contractul este actualizat automat, fără a mai fi nevoie de documente suplimentare pentru reînnoire.
„Segmentul cardurilor business s-a dezvoltat într-un ritm remarcabil în ultimii ani, susținut de apetitul în creștere al firmelor mici și mijlocii de a utiliza acest instrument de plată practic, comod și sigur. Prin lansarea acestui nou card de credit destinat IMM-urilor, parteneriatul dintre Visa și ING Bank vine să acopere două nevoi reale ale antreprenorilor: accesul facil la solutii de finantare si un control mai strict al sumelor cheltuite. Mai mult, un beneficiu major este perioada de grație, a cărei utilitate devine și mai evidentă în cazurile deloc rare în care firmele se confruntă cu termene prelungite de încasare a facturilor”, a declarat Cătălin Crețu, director general pentru România, Croația, Malta și Slovenia în cadrul Visa.