Relație tensionată între Alibec și Mihai Stoica

0

Denis Alibec şi Mihai Stoica au în continuare o relaţie tensionată, deşi managerul sportiv al FCSB-ului a lăsat impresia la un meci cu Plzen că disputa a fost uitată. Mihai Stoica spune însă că Alibec nu-l respectă.

Pe 10 septembrie, în timpul eşecului cu 1-0 în faţa Viitorului, Alibec a avut o ieşire nervoasă la adresa lui Mihai Stoica. Titular în acel meci, internaţionalul român s-a enervat când a auzit că Mihai Stoica dă indicaţii pe margine: ”Mai lasă-ne, mă, dracului în pace!” i-a replicat Alibec.

Peste 5 zile, în partida cu Viktoria Plzen, Alibec a fost cel mai bun de pe teren, cu un gol şi o pasă de gol. Mihai Stoica a ţâşnit atunci spre Alibec şi l-a îmbrăţişat, într-o tentativă de a arăta că s-au împăcat. Însă relaţiile dintre cei doi sunt în continuare foarte proaste: ”Nu mai discut cu Alibec! Nu mă respectă, dar e problema lui până la urmă”, a declarat Mihai Stoica pentru Fanatik.ro.

Managerul sportiv al FCSB-ului spune că acum nu-şi mai vorbesc deloc: ”Am avut foarte multe discuţii în trecut, acum nu mai avem nicio discuţie. Nu trebuie neapărat, nu am pretenţii să mă respecte toţi jucătorii. El nu mă respectă, e problema lui până la urmă. Eu sunt directorul sportiv al acestui club, am dublul vârstei pe care o are el, el a ales să se comporte aşa. Pe mine mă interesează doar ca el să joace fotbal, să-şi ajute echipa şi atât”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.