Debirocratizarea sistemului de sănătate, o prioritate

0

Președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC), Radu Gănescu, este de părere că principalele măsuri care ar trebui luate în sănătate sunt debirocratizarea sistemului medical, precum și alocarea unei finanțări mai mari pentru acest lucru.

„Prima măsură ar trebui să fie debirocratizarea sistemului de sănătate. La ora actuală sunt lucruri care se întâmplă în sistemul de sănătate românesc și am văzut un exemplu clar al medicilor de familie săptămâna trecută, pe care îi susținem. Nu necesită decât o transparentizare a legislației, care să fie înțeleasă atât de medici cât și de pacienți. Un al doilea pas ar fi cât de cât o creștere a finanțării în sănătate”, a afirmat Gănescu, luni, la dezbaterea „Patient — Centred Rountable on Working Together for Accesible Health”, informează Agerpres.

Potrivit acestuia, este nevoie de o colaborare concretă între actorii sistemului de sănătate. „Am văzut exemple la nivel european că împreună, creând o platformă de lucru, de dialog, de încercare a găsirii soluțiilor care să mulțumească pe toată lumea, vom putea, cel puțin sperăm că vom putea, să creștem cât de cât nivelul accesului în sistemul de sănătate românesc. (…) Din lipsa finanțării în sănătate, din lipsa accesului la medicamente, din cauza migrației medicilor, din cauza tuturor acestor factori avem un acces foarte instabil, foarte greoi, foarte discriminator, ceea ce nu este nici în beneficiul nostru ca pacienți, nici al autorităților, nici al medicilor”, a arătat reprezentantul COPAC.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.