Becali i-a cerut iertare lui Dică

0

Gigi Becali a dezvăluit că l-a sunat pe Nicolae Dică imediat după meciul din Copou, la capătul căreia şi-a criticat în termeni duri antrenorul. Finanţatorul FCSB l-a mustrat public pe antrenorul de 37 de ani şi a anunţat că va interveni din nou la echipă.

Gigi Becali a vorbit despre o discuţie pe care a avut-o cu tehnicianul celor de la FCSB.

„L-am sunat pe Dică imediat după meciul cu Iaşi şi i-am cerut iertare dacă l-am supărat. Dar opinia mea tot aia e! Şi acum sunt supărat, niciodată nu mi s-a întâmplat să fiu supărat atât de mult timp după un meci”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport, pentru ca mai apoi să explice de unde pleacă dezamăgirea: „Noi nu ne permitem paşi greşiţi în sezonul regular, dacă vrem să luăm campionatul. Trebuia să evităm acest pas greşit, chiar dacă mai sunt multe etape. Vreau să avem 4-5 puncte în plus în sezonul regulat, ca să ne permitem să greşim o dată în play-off”.

„Dică a felicitat jucătorii, eu nu pot să felicit jucătorii. Ai trei schimbări la dispoziţie, dar dacă faci două schimbări… Se făceau pe vremuri câte două schimbări, se făceau. O să cer antrenorului să facă două schimbări. Nu trebui să faci doar una. Nu am dominat tot meciul, emoţii am avut, noi am fost peste datorită valorii jucătorilor. Îi schimb, fac şi trei schimbări imediat. Aşa fac de acum, aşa o să-i cer lui Dică. Dică, ce atitudine a fost? Nu a fost nicio atitudine? Cum să lauzi echipa că iei bătaie? Nu e în niciun grafic echipa. Echipa e în grafic când e pe locul 1. Nu m-am băgat până acum, nu mă bag, dar o să-i spun că vreau să văd schimbări în minutul 20-25”, este declaraţia dură la adresa lui Nicolae Dică.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.