Bugetul pe 2018, pe 29 noiembrie în Parlament

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Liviu Dragnea, a precizat, marţi, că proiectul de buget pe 2018 ar putea veni în Parlament pe 29 noiembrie, el menţionând că acesta va intra în dezbaterea comisiilor de Buget-Finanţe după 1 Decembrie.

„Am vorbit cu colegii din Guvern, am vorbit în coaliţie, ei practic au finalizat proiectul de buget. Este o procedură pe care trebuie să o respecte în ceea ce priveşte hotărârea privind stabilirea salariului minim, care este în transparenţă decizională, şi se pare că ziua în care se împlineşte acest termen şi care poate deveni ziua în care se adoptă actele normative necesare, inclusiv proiectul de lege al bugetului, să fie 29 noiembrie”, a spus Dragnea.

Întrebat despre calendarul de adoptare a proiectului de buget, Dragnea a răspuns:„Odată venit, facem calendarul atunci. Dacă vine pe 29 noiembrie, zilele care vor curge după vor fi de depunere a amendamentelor, urmând ca săptămâna de după sărbătoarea naţională să înceapă discuţia în comisii”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.