Președintele iranian anunță sfârșitul Statului Islamic

0

Preşedintele iranian Hassan Rohani a proclamat marţi sfârşitul Statului Islamic (SI), într-un discurs difuzat în direct de televiziunea publică, relatează Reuters.

Sfârşitul organizaţiei fundamentaliste sunnite a fost proclamat, de asemenea, de către generalul Qassem Soleimani, un comandant de rang înalt al Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice (CGRI), într-un mesaj transmis liderului suprem al Revoluţiei islamice, ayatollahul Ali Khamenei, care a fost disfuzat de Sepah News, site-ul gardienilor.

Generalul Soleimani conduce Forţa Qods, aripa Gardienilor însărcinată cu operaţiunile în afara frontierelor Iranului.

Înregistrări video şi imagini în care generalul apare pe linia frontului, în bătălii împotriva Statului Islamic în Irak şi Siria au fost difuzate în mai multe rânduri, în ultimii ani, de presa iraniană.

Presa iraniană a difuzat săptămâna trecută fotografii cu generalul la Boukamal – sau Abu Kamal – în estul Siriei.

Mişcarea şiită libaneză Hezbollah – aliata Iranului şi preşedintelui sirian Bashar al-Assad în Siria – a anunţat duminică recucerirea acestui oraş de la Statul Islamic.

Qassem Soleimani a confirmat marţi că Abu Kamal este ultimul teritoriu recucerit de la SI în regiune.

După această înfrângere, la Abu Kamal, Daech mai deţine în Siria controlul asupra unor sate situate de-a lungul Eufratului şi unor zone răspândite în această ţară.

Aproximativ 1.000 de membri ai Gardienilor Revoluţiei – inclusiv comandanţi de rang înalt – au fost ucişi în război atât în Siria, cât şi în Irak.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.