UDMR se abține de la votul moțiunii de cenzură

0

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marţi, după şedinţa grupurilor reunite ale partidului, că Uniunea nu va susţine moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Tudose şi că parlamentarii formaţiunii se vor abţine la vot.

„Sunt multe lucruri care pot fi criticate, le vom spune, nu putem şti când va fi dezbaterea, vom fi prezenţi la dezbatere, asta este important, fiindcă moţiunea de cenzură este un instrument extrem de important, indiferent unde stai – pe partea celor care critică Guvernul sau pe partea coaliţiei, dar nu putem susţine moţiunea de cenzură, cum nu putem susţine nici în totalitate Guvernul. Probabil că ne vom abţine la vot, asta înseamnă că ambele bile vor fi introduse în urna neagră. Dacă pe parcurs se schimbă ceva, până la dezbaterea moţiunii de cenzură, nu ştim când se va întâmpla, vă vom anunţa”, a precizat, marţi, liderul UDMR, relatează Romaniatv.net.

Kelemen Hunor a spus că, în urma analizei textului moţiunii de cenzură, a rezultat că e imposibil ca UDMR să o susţină.

„Am analizat textul moţiunii de cenzură, pentru că orice decizie se ia în funcţie de text. Am informat colegii mei despre discuţia purtată cu Raluca Turcan şi cu Iulian Dumitrescu care a avut loc săptămâna trecută şi am analizat tot ce înseamnă în acest moment moţiunea de cenzură şi votul moţiunii de cenzură, oferta celor care au iniţiat moţiunea de cenzură, dacă propun ceva în locul Guvernului actual şi am constatat că nu există, la concluzii, altceva decât deficit 3%, nevoie de transparenţă şi reducerea birocreaţiei, dar nu nume de premier, direcţia în care vor să ducă ţara, nu politici publice în sectoarele cele mai importante şi nu elementele din programul de guvernare, măcar baza pe care se poate construi un program de guvernare. În aceste condiţii, e greu să susţii o moţiune de cenzură, e aproape imposibil”, a explicat preşedintele Uniunii.

De asemenea, Kelemen Hunor a spus că nu a avut o discuţie cu PSD, înainte de şedinţa grupurilor reunite ale UDMR.

Moţiunea de cenzură iniţiată de PNL a fost citită, luni, în plenul reunit al Parlamentului, de deputatul PNL Dan Vîlceanu, liberalii solicitând retragerea încrederii acordată guvernului Tudose, pentru a opri distrugerea economiei şi scoaterea României din UE.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.