Infectările cu HIV, detectate prea târziu

Share:

Aproximativ jumătate dintre europenii diagnosticați cu HIV au aflat că sunt bolnavi într-o etapă avansată a bolii, indică un studiu lansat marți și citat de DPA.

Peste 29.000 de persoane au fost diagnosticate cu virusul în 2016 pe teritoriul blocului comunitar, într-o ușoară scădere față de anul anterior, potrivit unui raport realizat de Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC) și de Organizația Mondială a Sănătății.

Potrivit directorului ECDC, Andrea Ammon, între infecție și diagnostic există în medie o perioadă de trei ani, ceea ce înrăutățește perspectivele pentru pacient.

Cu 160.000 de noi diagnostice raportate anul trecut, teritoriul Europei extinse, care include Rusia, Kazahstanul și Uzbekistanul, este singura regiune din lume cu o rată în creștere a infectării cu HIV, se indică în raport.

Cea mai mare rată de infectare a fost constată în Ucraina, cu 33,7 persoane infectate la 100.000, și cea mai mică în Letonia, cu 18,5 persoanele infectate la 100.000, precizează același raport.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.