Boloni, amendat drastic

Share:

Laszlo Boloni, antrenorul lui Antwerp, a fost sancţionat cu două etape de suspendare şi amendă de 2.500 de euro de Federaţia Belgiană de Fotbal, pentru că i-a criticat pe arbitri după meciul cu Standard Liege, disputat pe 26 octombrie.

Laszlo Boloni, 64 de ani, a fost pedepsit pentru că a pus la îndoială integritatea arbitrului Bram Van Driessche, la finalul partidei din etapa a 12-a din campionatul Belgiei, care s-a încheiat la egalitate, scor 0-0.

„În Belgia, echipele mari au dreptul la mici cadouri. Noi nu suntem trataţi ca o echipă mare. Standard a pus presiune asupra arbitrului”, a spus Boloni.

„Declaraţiile lui Boloni sugerează un favoritism activ din partea arbitrilor sub presiunea creată de cluburi. La rândul său, Boloni exercită o anumită presiune asupra arbitrilor”, a precizat preşedintele Comisiei de Litigii a Federaţiei Belgiene de Fotbal, Hubert Poncelet.

Antwerp a remizat, pe 26 octombrie, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Standard Liege, în etapa a 12-a din campionatul Belgiei. Boloni a fost trimis în tribune în minutul 63, pentru că a aruncat o a doua minge pe teren. La acea vreme, liga belgiană l-a amendat cu 5.000 de euro.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.