Deputații și-au adoptat bugetul pe 2018

0

Plenul Camerei Deputaților a aprobat miercuri, cu 173 de voturi „pentru”, 24 „împotrivă” și două abțineri, proiectul de buget al acestei instituții pe anul 2018.

Potrivit proiectului, pentru anul viitor, bugetul total al Camerei Deputaților va fi de 421.300.000 de lei.

„Cheltuielile de personal vor fi în sumă de 307.792.000 lei, avându-se în vedere implicațiile legii privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice. Cheltuieli cu bunuri și servicii — 54.616.000 lei, creditele bugetare au fost stabilite pentru asigurarea funcționării și întreținerii Camerei Deputaților, pentru materialele necesare desfășurării activității legislative, pentru cheltuielile de protocol, cazare, transportul aferent deplasărilor interne și cele în străinătate pentru membrii Camerei și pentru staff. Alte transferuri — avem prevăzută suma de 92.000 de lei, contribuții și cotizații la organisme internaționale — aceste cotizații sunt asigurate un an din bugetul Camerei, un an din bugetul Senatului. Față de anul trecut este mai mică suma, întrucât este rândul Senatului în anul 2018 să suporte aceste cotizații”, explica secretarul general al Camerei Deputaților, Silvia Mihalcea, la dezbaterile din cadrul Comisiei de buget, informează Agerpres.

Ea preciza că la activele financiare este prevăzută suma de 30.300.000 lei necesară pentru construcții, din care 5.000 de lei pentru lucrări de retehnologizare a ascensoarelor și fațada parcării subterane și dotări independente — 5.728.000 lei.

„28.500 de lei este suma pentru asistență socială, cheltuielile prevăzute pentru acoperirea sumelor necesare pentru indemnizațiile acordate foștilor deputați, precum și persoanelor care în anul 2018 vor înceta activitatea în temeiul Legii 7 privind funcționarul public parlamentar”, menționa Mihalcea.

Deputatul USR Claudiu Năsui, membru al Comisiei de buget, a atras atenția că bugetul Camerei pe anul viitor este mai mare cu peste 36% față de cel de anul acesta.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.