Firea interzice protestele în Piața Victoriei!

Protestele anti-coruptie vor fi interzise după ce Primăria Capitalei, condusă de Gabriela Firea, a aprobat organizarea târgului de sărbatori „Festivalul de colinde şi obiceiuri de iarnă” exact în Piaţa Victoriei, unde au loc mitingurile împotriva modificării legilor Justiţiei. Astfel, Piaţa Victoriei va fi ocupată de târg (al treilea din Bucureşti) între 2 -20 decembrie.

Primăria Capitalei a aprobat organizarea târgului de sărbători „Festivalul de colinde şi obiceiuri de iarnă” în Piaţa Victoriei, unde au loc mitingurile împotriva modificării legilor Justiţiei. Piaţa Victoriei va fi ocupată de târg între 2 -20 decembrie, însă probabil vor fi necesare si câteva zile pentru amenajare. Evenimentul a fost deja aprobat de Comisia de Ordine Publica din cadrul Primariei Capitalei, potrivit unor documente consultate de HotNews.ro. Legea prevede ca doua manifestatii nu pot avea loc in acelasi timp si in acelasi loc.

Imediat după apariţia acestei informaţii, pe pagina de Facebook „Corupţia Ucide” a apărut mesajul „NU plecăm din Piaţa Victoriei!”.

„Am aflat, astăzi, de intenţia Primăriei Capitalei de a organiza, în premieră, un Târg de Crăciun în Piaţa Victoriei, în condiţiile în care există unul similar, deja, în Piaţa Constituţiei. Interpretăm decizia Primăriei ca pe o nouă încercare de a îndepărta protestele de locul lor obişnuit şi o anunţăm pe doamna Gabriela Firea că, din punct de vedere legal, nu poate face acest lucru, potrivit Legii 60/1991, republicată”, susţin cele 10 organizaţii semnatare ale postării, Asociaţia Civică ProFest, Coruptia Ucide, Dăruieşte Viaţă, Evoluţie in Instituţie, Geeks for Democracy, Grupul Civic #Insist, Initiativa Romania, Institutul pentru Politici Publice, #Rezistenţa, România Vie.

Ele dau aigurări că protestul anunţat pentru data de 1 Decembrie, ora 18:00, sub titlul „România MOARE” va rămâne valabil, „indiferent ce pretexte ar găsi Primăria sau oricare altă instituţie pentru a-l împiedica”.

„De asemenea, vom reveni în Piaţa Victoriei de câte ori vom considera necesar să protestăm împotriva abuzurilor şi ilegalităţilor comise de demnitari ai statutului”, avertizează autorii mesajului.

proteste piata victoriei

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.