Testarea pentru HIV, la internarea în spital

0

Managerul Institutului Național de Boli Infecțioase, Adrian Streinu Cercel, a declarat miercuri că medicii doresc ca testarea pentru HIV/SIDA să se facă pentru toți pacienții, la internarea în spital.

„Noi, din punct de vedere al specialistului, solicităm ca în Programul național de luptă HIV/SIDA să fie inclusă posibilitatea scoaterii consilierii pre și post-testare și testarea să se facă fără niciun fel de opreliști, la nivelul oricărui spital din România, iar pe de altă parte milităm pentru introducerea profilaxiei pre-expunere”, a spus Streinu Cercel, la finalul unei dezbateri prilejuite de Ziua Mondială a SIDA, informează Agerpres.

Potrivit specialiștilor prezenți la dezbatere, o testare pentru HIV/SIDA costă la ora actuală în jur de 2 lei și ar putea fi suportată de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

„La nivelul CNAS, în contractul care va urma să vină, să fie introduse în baremul minim de investigații. Deocamdată negociază Ministerul Sănătății. (…) Ideea noastră este pentru orice spital din România, indiferent cât de mare sau cât de mic, (…) indiferent dacă pacientul trădează sau nu o infecție”, a arătat Streinu Cercel.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.