Mii de militari au defilat la parada de Ziua Națională

Parada militară organizată la Arcul de Triumf de Ziua Națională, la care au fost prezenți președintele Klaus Iohannis și mai mulți reprezentanți ai instituțiilor statului, s-a încheiat în sunet de fanfară după o oră și jumătate, timp în care au defilat peste 3.500 de militari și specialiști, cu peste 350 de mijloace tehnice, din care circa 50 de aeronave. 

Desfășurarea de forțe pe sub Arcul de Triumf a fost urmărită de câteva mii de bucureșteni, printre care au putut fi observați foarte mulți tineri și copii.

Printre cei prezenți în tribuna oficială s-au numărat șeful statului, Klaus Iohannis, foștii președinți Traian Băsescu și Emil Constantinescu, premierul Mihai Tudose, ministrul Apărării, Mihai Fifor, ministrul de Interne, Carmen Dan, procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, procurorul general Augustin Lazăr, președintele CCR, Valer Dorneanu, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București, lideri de partide, reprezentanți ai Armatei, veterani.

La final, șeful statului, Klaus Iohannis, a dat mâna cu premierul Mihai Tudose și câțiva membri ai Guvernului, iar câteva minute mai târziu a mers lângă un gard de protecție, unde a salutat câteva persoane care au asistat la paradă.

La paradă au participat peste 300 de militari străini din Bulgaria, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Canada, Franța, Germania, Grecia, Italia, Republica Moldova, Polonia, Portugalia, Slovacia, SUA, Turcia și Ucraina, dar și militari răniți în teatrele de operații din Balcanii de Vest, Irak și Afganistan. Din cadrul detașamentului au făcut parte și militari răniți care au concurat la jocurile militare paralimpice Invictus 2017 din Canada, unde au obținut rezultate deosebite.

Comandantul paradei a fost generalul-locotenent Adrian Tonea, locțiitorul șefului Statului Major al Apărării.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.