Arhiva pe zile

decembrie 3, 2017

Un director TAROM, demis

TAROM va acorda despăgubiri pasagerilor zborului Amsterdam-București, iar șeful reprezentanței companiei la Amsterdam va fi demis, după ce peste 100 de pasageri au rămas sâmbătă seara pe aeroportul Schipol, din cauză că aeronava care…

România, victorie in extremis cu Slovenia

Naţionala feminină de handbal a României a câştigat cu 31-28 al doilea său meci la Mondialele din Germania, însă în prima repriză au fost dominate în mare parte, fiind conduse la un moment dat cu 6-11. După ce a debutat cu dreptul la…

Olăroiu, demis de la Al Ahli

Clubul Al Ahli a anunţat, sâmbătă, despărţirea de tehnicianul Cosmin Olăroiu, după o serie de şapte remize în campionatul şi în Cupa Emiratelor. În cei patru ani petrecuţi la Al Ahli, Cosmin Olăroiu a reuşit să câştige şapte trofee:…