Buget de austeritate în 2018

Veşti proste pentru români. Şi în anul 2018 se vor aplica unele măsuri de limitare a cheltuielilor publice, a anunţat Guvernul. Astfel, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru se va compensa numai cu timp liber, autorităţile publice vor fi obligate să reducă cu 10% cheltuielile aferente întreținerii și funcționării instituției, indemnizațiilor acordate veteranilor și văduvelor de război, persoanelor persecutate din motive politice și etnice vor fi plafonate. De asemenea, nu se vor mai face angajări în instituţiile şi autorităţile publice, pe toată durata anului viitor şi se va menține procedura de plată eșalonată, pe cinci ani, a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale obţinute de personalul din sectorul bugetar, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2018.

Guvernul a aprobat în ședința de miercuri o serie de măsuri fiscal-bugetare prin aplicarea cărora se doreşte menținerea în anul 2018 a țintei de deficit bugetar sub 3% din PIB.

„Aplicarea acestor măsuri fiscal-bugetare asigură un nivel sustenabil pentru aplicarea majorărilor salariale în sistemul public, conform legii salarizării unitare, a pensiilor și a celorlalte drepturi sociale, precum și implementarea reformelor prevăzute în Programul de Guvernare 2017-2020, prin eficientizarea alocării cheltuielilor publice, respectiv prin plafonarea cheltuielilor cu bunurile şi serviciile”, se arată în comunicatul Guvernului.

Măsuri pentru autoritățile publice locale, cum ar fi:

  • Pentru asigurarea sumelor necesare funcționării sistemului de protecție a copilului şi a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap, precum și a căminelor publice pentru persoane vârstnice, autoritățile administrației publice locale pot aloca sume din veniturile proprii și din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale în plus față de nivelul standardelor de cost. Totodată, autoritățile administrației publice locale pot utiliza, în 2017, pentru acoperirea acestor cheltuieli, excedentul bugetului local.
  • Pentru asigurarea fondurilor necesare în vederea furnizării energiei termice în sezonul rece 2017-2018, autoritățile administrației publice locale pot utiliza excedentul din anii precedenți. Măsura este necesară pentru asigurarea energiei termice pentru populație, şcoli, grădiniţe, spitale şi alte instituţii publice.

La fel ca în anii precedenți, și în 2018, se vor aplica în continuare unele măsuri de limitare a cheltuielilor publice.

  • Ordonanța de urgență aprobată astăzi include măsuri în ce privește restricția de achiziții de autoturisme, mobilier, aparatură birotică, având în vedere necesitatea de a utiliza cât mai eficient resursele bugetare, precum şi necesitatea alocării fondurilor destinate investițiilor pentru derularea obiectivelor de investiţii.
  • Potrivit actului normativ, în anul 2018, ordonatorii de credite ai instituţiilor şi autorităţilor publice au obligația de a reduce cu 10% cheltuielile cu bunurile şi serviciile aferente întreținerii și funcționării instituției. Sunt prevăzute unele excepții, de exemplu, măsura nu se aplică pentru acțiunile și activitățile specifice pregătirii și exercitării Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.
  • Munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru se va compensa numai cu timp liber corespunzător. Prin excepție, pentru activitatea desfășurată de personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislația în vigoare în luna iunie 2017.
  • Nivelul indemnizațiilor acordate veteranilor și văduvelor de război, persoanelor persecutate din motive politice și etnice și altor categorii de persoane, precum și a celor acordate membrilor unor academii sau urmașilor se menține la nivelul acordat în luna decembrie 2017.
  • O altă măsură stabilește suspendarea ocupării prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice, începând cu 1 ianuarie 2018, până la 31 decembrie 2018. Ordonatorii de credite pot aproba ocuparea unui procent de maximum 50% din totalul posturilor ce se vor vacanta după data de 1 ianuarie 2018, numai în condiţiile încadrării în cheltuielile de personal aprobate prin buget.
  • se menține procedura de plată eșalonată, pe cinci ani, a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale obţinute de personalul din sectorul bugetar, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2018.

Prorogarea până la data de 31 decembrie 2018, inclusiv, a termenelor prevăzute la:

  • art. 361 (alin 3, lit. e și g) și art. 27 (alin 6) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, potrivit cărora se alocă 6 % din PIB pentru învățământ și 1% din PIB pentru cercetare.
  • art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2013 privind stabilirea unor măsuri speciale de impozitare a activităţilor cu caracter de monopol natural din sectorul energiei electrice şi al gazului natural
  • la art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2013 privind instituirea unor măsuri speciale pentru impozitarea exploatării resurselor naturale, altele decât gazele naturale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 261/2013
  • art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale

Plafonarea punctului de amendă
Una din măsurile incluse în ordonanța de urgență aprobată astăzi vizează stabilirea unei valori fixe a punctului-amendă contravențională privind circulația pe drumurile publice. Astfel, pentru perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2018, se plafonează punctul-amendă la suma de 145 lei, cât este în prezent, fără a se majora în funcție de salariul minim brut pe economie garantat în plată. Potrivit OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, amenzile contravenționale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate.

Prin ordonanța de urgență aprobată de Executiv în ședința de miercuri se modifică și completează unele acte normative, printre care: Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 25/2014.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.