Accident teribil pe Bulevardul Iuliu Maniu

0

Un accident grav s-a produs noaptea trecută pe Bulevardul Iuliu Maniu din Capitală. O maşină s-a răsturnat după ce a lovit alte două autoturisme parcate. Din fericire, niciuna dintre cele trei persoane care se aflau în autovehicoulul răsturnat nu a păţit nimic. Două persoane aflate în autoturism consumaseră bauturi alcoolice.

Accidentul s-a prosdus la inteseţia dintre Strada Apusului şi Bulevardul Iuliu Maniu din Capitală în jurul orei 1. Masina răsturnată circula pe Strada Apusului, iar în momentul în care a intrat în intersecţia cu Bd. Iuliu Maniu a lovit două maşini parcate, după care s-a răsturnat. Din fericire, însă, niciunul dintre cei trei ocupanţi din masină nu a fost rănit.

Potrivit martorilor, cei trei bărbaţi care se aflau în maşină au fost scoşi de către agenţii de pază de la o sală de jocuri din apropiere.

La faţa locului au sosit mai multe echipaje de poliţie, dar şi criminaliştii pentru cercetări. Cei trei bărbaţi au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar doi dintre ei au fost găsiţi cu o alcoolemie de 0,9 respectiv, 0,44 în aerul expirat. Niciunul dintre ei nu a vrut să recunoască cine se afla la volan.

Oamenii legii urmează să stabilească cu exactitate cum s-a produs accidentul, dar şi care dintre cei trei bărbaţi se afla la volan.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.