Explozie într-un bloc din Onești. Doi răniți!

O explozie puternică s-a produs, joi dimineaţa, într-un bloc din localitatea băcăuană Oneşti. În urma deflagraţiei, două persoane au fost rănite.

Două persoane au fost transportate la spital, cu echipaje de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi de la SMURD, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bacău, cpt. Andrei Grecu.

Explozia a avut loc într-un apartament de la etajul al doilea al unui bloc, în timp ce proprietarul locuinţei şi încă o persoană încercau să repare un frigider, iar butelia de freon a explodat, scrie Mediafax.

„A fost vorba despre explozia unei butelii de izobutan, se pare că încercau să încarce cu freon frigiderul, iar acea butelie de 750 de ml, tip spray, a explodat. Blocul nu a fost evacuat”, a declarat cpt. Andrei Grecu.

Cele două persoane rănite au fost transportate la Compartimentul de Primiri Urgenţe de la Spitalul Municipal Moineşti, după ce au suferit arsuri de gradele unu, doi şi trei la nivelul feţei şi mâinilor.

În urma exploziei, mai multe geamuri s-au spart. Un expert de la Inspectoratul de Stat în Construcţii urmează să stabilească cât de grav a fost afectat blocul.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.