Martin Schulz, reales președinte al SPD german

Share:

Martin Schulz a fost reales, joi seara, în funcţia de preşedinte al Partidului Social-Democrat din Germania (SPD), adunând peste 80% din voturile delegaţilor prezenţi la congresul SPD ce a avut loc la Berlin, relatează Deutsche Welle.

Fostul preşedinte al Parlamentului European a fost singurul candidat pentru funcţia de preşedinte al SPD, iar rezulatul catastrofal obţinut de social-democraţi în alegerile parlamentare de la sfârşitul lunii septembrie a dus la scăderea popularităţii lui Schulz în rândul membrilor SPD.

Schulz a fost votat de 81.9% dintre delegaţii prezenţi la congres, după ce în luna martie a acestui an a fost ales cu 100% din voturi.

”Vă mulţumesc pentru încredere. La 19 martie, m-aţi ales cu 100% din voturi. A fost un moment frumos, însă de atunci au fost şi unele dintre cele mai dificile”, a declarat Schulz, adăugând că vor veni vremuri mai bune pentru social-democraţi.

Cu toate acestea, Schulz şi-a recunoscut vina pentru cel mai slab rezultat în alegeri obţinut de SPD după cel de-al Doilea Război Mondial, social-democraţii obţinând doar 20.5% din voturile germanilor.

”Ca fost candidat pentru funcţia de cancelar, sunt responsabil pentru acest rezultat”, a precizat Schulz.

Aproximativ 600 de persoane au participat la congresul SPD.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.