România a exportat mai puțin lemn în 2017
România a exportat, în primele opt luni din 2017, lemn și plută în sumă de 394,4 milioane euro, o valoare cu 2,3% mai mică față de cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS).
Importurile de lemn și plută s-au cifrat la 149,5 milioane euro, fiind cu 7,1% mai mici comparativ cu cele din perioada ianuarie-august 2016, înregistrându-se astfel un excedent de circa 245 milioane euro pe acest segment.
În primele opt luni din 2017, exporturile FOB ale României au însumat 41,039 miliarde euro și au crescut cu 9,6% față de anul anterior, iar importurile CIF au totalizat 48,908 miliarde euro, în creștere cu 11,6%.