Romsilva a pus în vânzare 83.000 de pomi de Crăciun

0

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a pus în vânzare 83.000 de pomi de Crăciun, din care 70.000 din specia brad şi 13.000 din specia molid, a declarat  directorul general Ciprian Pahonţu, care estimează că vor fi vânduţi toţi pomii.

„49.000 provin din pepinierele silvice ale Romsilva, diferenţa fiind din lucrări de îngrijire a pădurilor”, a spus Ciprian Pahonţu.

Regia a păstrat preţurile la nivelul celor de anul trecut, între 10 şi 20 de lei la molid şi 20-30 de lei la brad, precizează reprezentantul Romsilva. ”De la noi s-au vândut toţi brazii de Crăciun, în anii anteriori. Cantitatea este destul de mică şi estimăm că şi în acest an se vor vinde toţi pomii”, spune Pahonţu, citat de News.ro.

Pentru ecologişti, Romsilva vinde pomi de Crăciun la ghiveci.”Aici preţul poate creşte până la 180 de lei, în funcţie de dimensiune şi specie. Fiind mai scumpi, cererea pentru pomii de Crăciun la balot este mai mică”, menţionează oficialul regiei.

În plus, odată cu modificările legislative din acest an, Romsilva are obligaţia să preia în administrare suprafeţele de pădure care nu sunt păzite în prezent.

”Romsilva este în plină acţiune de preluare, până acum am luat în pază circa 14.000 hectare de pădure în acest sistem. Acolo unde vor fi suprafeţe mai mari, vom avea nevoie de personal suplimentar. Nu ştim cât, pentru că nu s-a făcut o evaluare la nivel naţional, acum se identifică pădurile nepăzite”, a punctat Pahonţu.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.