Tăriceanu exclude varianta suspendării lui Iohannis

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat că în arcul guvernamental și la nivelul majorității parlamentare nu s-a discutat despre suspendarea președintelui Klaus Iohannis.

„Această chestiune eu am văzut-o numai vânturată în presă. Nimeni n-a discutat în arcul guvernamental și în majoritate despre suspendarea președintelui”, a declarat Tăriceanu, duminică, într-o intervenție telefonică la România TV.

El a precizat că își dorește ca ședința de luni a Parlamentului în memoria regelui Mihai, la care va participa și șeful statului, să fie „un moment de reflecție”.

„Mâine, la Parlament, avem o sesiune specială dedicată omagierii personalității regelui Mihai, și cel puțin în ceea ce mă privește — având în vedere acest moment special și rolul pe care l-au avut regele și dinastia în România ca factor apolitic (…), deci o poziționare deasupra partidelor politice, deasupra disputelor politice (…) — eu aș vrea momentul de mâine, momentul omagial, să ni-l imaginăm ca un imbold și ca un moment necesar de reflecție asupra acestor lucruri importante pentru România”, a spus Tăriceanu.

Întrebat dacă îl va întâmpina pe șeful statului când acesta va ajunge la Parlament, Tăriceanu a răspuns: „Cred că lucrurile acestea n-au niciun fel de relevanță în contextul actual”.

Totodată, președintele Senatului a menționat că este necesar ca românii să fie uniți „în jurul unui obiectiv comun”.

„Există (…) aproape o fractură în societate (…) Ceea ce voi urmări în viitor este să încercăm să unim pe toți românii în jurul unui obiectiv comun. Acest lucru nu înseamnă eventual ca partidele de majoritate și de opoziție să se îmbrățișeze, să se pupe. Nu. Fiecare trebuie să-și păstreze rolul în democrație, (…) dar cred că trebuie să convenim asupra unor obiective comune spre binele României și a cetățenilor ei. Dacă acest lucru este îmbrățișat și de alte persoane, cum ar fi președintele României, aștept atunci și o atitudine (…) Această atitudine nu poate fi nicidecum aceea (…) de a fi într-o poziție partizană”, a adăugat Tăriceanu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.