Totul despre brățara dacică descoperită în Olt

Brățara dacică de aur care a fost descoperită la Optași Măgura, din județul Olt, constituie în prezent obiectul unor investigații atât de natură juridică, cât și de natură arheologică, științifică, a declarat marți directorul general al Muzeului Național de Istorie a României Ernest Oberlander-Târnoveanu, potrivit Agerpres.

„Este o brățară dacică de aur, descoperită la Optași Măgura, în județul Olt, care în prezent constituie obiectul unor investigații atât de natură juridică, cât și de natură arheologică științifică. Este o brățară de aur, databilă la mijlocul secolului I î. Hr., decorată cu un cap de dragon înaripat după modelul brățărilor deja cunoscute de la Sarmisegetuza, dar nu are decât două spirale și nu se termină în mod simetric la cealaltă extremitate tot cu un cap de dragon. Este o brățară simplă, realizată prin tehnica baterii, dintr-un lingou. Este al doilea obiect de aur cunoscut în Muntenia din civilizația dacică și are calitatea de a fi și cel mai greu obiect de aur dacic cunoscut până în prezent la sud și la est de Carpați”, a spus Târnoveanu într-o conferință de presă.

El a adăugat că, din păcate, brățara a fost tăiată cu o daltă sau cu o pilă. Obiectul de aur se află la Muzeul Național de Istorie, unde va rămâne cel puțin până când se vom termina investigațiile.

Prezent la conferință, procurorul general al României Augustin Lazăr a menționat că în cazul acestui obiect de patrimoniu s-a deschis o anchetă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.