99.000 de mașini noi, înmatriculate în 2017
Circa 99.000 de autoturisme noi au fost înmatriculate în primele 11 luni ale anului în România, în creștere cu 14,64% față de aceeași perioadă din 2016, în timp ce numărul înregistrărilor de mașini second hand a ajuns la 474.487 de unități, echivalentul unui salt de peste 71% raportat la intervalul de referință, reiese din statistica Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), consultată de Agerpres.
Potrivit sursei citate, în intervalul ianuarie — noiembrie, pe primele trei locuri la numărul înmatriculărilor de autoturisme rulate se află: Volkswagen, cu 124.533 de exemplare (+58,04% față de perioada ianuarie — noiembrie 2016), Opel (58.934, +31,55%) și Ford (46.838 unități, +51,70%).
Totodată, la capitolul vehiculelor noi, din totalul de 98.116 unități, cele mai multe înmatriculări au fost consemnate pentru Dacia — cu 27.424 unități (+9,79% comparativ cu primele 11 luni din anul anterior), Volkswagen (9.050 unități, +21,53%) și Skoda (8.439 unități, +6,62%)
La nivelul lunii noiembrie 2017, înmatriculările de autoturisme noi s-au situat la 9.311 unități, mai puține cu 3,46% față de intervalul similar din anul precedent. În funcție de numărul unităților noi înmatriculate, cele mai multe solicitări au vizat mărcile: Dacia — cu 2.774 unități (creștere de 1,17% față de noiembrie 2016), Skoda (770 unități,—10,26%), Renault (765 de unități, +26,66%), Volkswagen (612 unități,—37,87%) și Ford (602 unități,—10,68%). Pe de altă parte, cea mai redusă frecvență a înmatriculărilor de autoturisme noi s-a consemnat la: Alfa Romeo (nouă unități), Subaru (6), Bentley (4), Lada și Ssang Yong (câte trei unități), respectiv Ferrari și Maserati (câte o unitate).
Tot la nivelul lunii noiembrie, au fost înmatriculate în România 48.458 de autoturisme rulate, ceea ce reprezintă un salt de 89,78%, în comparație cu noiembrie 2016, când s-au înregistrat 25.534 de exemplare.