Șocant: Tânăra ucisă la metrou era însărcinată!
Apar noi detalii şocante în cazul tinerei ucise la metroul Dristor. Potrivit ultimelor informaţii se pare că aceasta era însărcinată în câteva luni. Femeie suspectată de comiterea crimei de la staţia de metrou Dristor 1 a fost reţinută pentru 24 de ore.
Tânăra ucisă la metrou era din Craiova, iar în luna septembrie anunţa că este însărcinată. Femeia suspectată că ar fi ucis-o a fost găsită de poliţişti marţi noapte, în zona Piaţa Unirii . Ea va fi trimisă în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile şi urmează să fie expertizată psihiatric pentru a se vedea dacă avea discernământ în momentul comiterii gestului şocant.
Tânăra de 25 de ani a murit marţi în staţia de metrou Dristor 1 după ce a fost împinsă de o femeie pe linia de metrou. Aceeaşi femeie fusese implicată într-un incident asemănător în staţia Costin Georgian, însă victima a reuşit să scape şi a reclamat-o la poliţie.
Cercetările în acest caz sunt făcute de către Parchetul Tribunalului Bucureşti şi de Serviciul Omoruri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.