„Made in Romania”, la a doua ediție
Bursa de Valori București va lansa în ianuarie 2018 a doua ediție a proiectului „Made in Romania”, informează bursa.
„Bursa de Valori București (BVB) , împreună cu partenerii instituției, încheie prima ediție a proiectului „Made in Romania”, inițiativă care s-a dovedit a fi atât de reușită încât a doua ediție este deja programată să înceapă în ianuarie 2018″, se menționează într-un comunicat al bursei, informează Agerpres.
Pentru a marca acest eveniment, Bursa de Valori București a lansat cartea „Made in Romania: 15 companii pentru
creșterea economiei românești și poveștile lor unice”, o carte de 100 de pagini care include poveștile de creștere a 15 companii: 2Performant Network, Agricover, Amber, Autonom Rent-a-Car, Blue Air, Cris-Tim, Electrogrup, FruFru, Ivatherm, IRUM, Lasting System, Smart Bill, Softelligence, Prutul și Vola.ro.
Cu această ocazie, BVB a anunțat și cea de-a doua ediție a proiectului, relansarea website-ului www.bvbleague.ro și a prezentat mai multe informații cu privire la modul de desfășurare a proiectului pe parcursul
anului 2018.
Proiectul se va desfășura în mod asemănător cu prima ediție și va fi organizat în trei etape: lista nominalizărilor, lista scurtă și selecția celor 15 companii finaliste. Nominalizările vor putea fi efectuate pe site-ul proiectului începând cu 15 ianuarie 2018.
„Suntem mândri că Made in Romania a reușit să devină, în mai puțin de un an, un proiect de renume al Bursei de Valori București. Împreună cu partenerii noștri, așteptăm cu nerăbdare să continuăm cu cea de-a doua ediție a proiectului în 2018. Sperăm să descoperim și mai multe companii inovatoare, povești de succes și, cel mai important, viitorii jucători care vor influența fundamental economia locală”, a declarat Lucian Anghel, președintele BVB.
Bursa de Valori București a anunțat prima ediție a proiectului Made in Romania pe 6 februarie 2017. Organizat pentru prima dată în istoria pieței de capital din România, Made in Romania este un proiect unic al BVB, lansat cu scopul de a identifica și promova companiile de top din România.
Pe parcursul anului 2017, BVB a colaborat cu 166 de companii care au fost nominalizate în faza inițială a proiectului, iar în perioada de training a reușit să încurajeze inovația și cele mai bune practici în 50 de companii românești, precum și să promoveze poveștile de succes și echipele celor 15 companii finaliste.