Tineri scriitori, premiați

‘Nepotu’ lui Thoreau’, singurul club de lectură care oferă, la nivel național, premii pentru literatură pe baza unui concept multietnic și multicultural, și-a desemnat miercuri seară câștigătorii din acest an.

Clubul de lectură ‘Nepotu’ lui Thoreau’ din Cluj-Napoca are o tradiție de 9 ani, perioadă după care organizatorii săi au simțit nevoia de a păși către o nouă etapă, iar anul trecut au organizat prima ediție a Premiilor naționale pentru literatură tânără, dedicată scriitorilor de până în 40 de ani, informează Agerpres.

Potrivit coordonatorului clubului de lectură, Ovio Olaru, membrii acestuia — majoritatea critici literari — analizează pe parcursul unui an aparițiile editoriale relevante în materie de poezie și de proză, pe baza cărora oferă apoi premiile, la finalul anului.

Olaru susține că această nouă oportunitate vine în sprijinul recunoașterii și promovării tinerilor scriitori, într-un peisaj în care este destul de dificil să te faci remarcat.

„Noi nu suntem o instituție cu o tradiție extraordinar de lungă, raportat la altele. Acela este alt palier, pentru că este o zonă superinstituționalizată, osificată. Din profilul evenimentului nostru se vede clar că premiem scriitorii sub 40 de ani, unii din ai au carieră, alții nu. Noi încercăm să încurajăm literatura tânără”, a explicat Olaru, marți seară, în cadrul evenimentului de premiere.

Configurația premiilor creează un paralelism între scriitorii tineri români și cei maghiari, oferind oportunități egale reprezentanților ambelor culturi.

Scriitorul clujean Ștefan Baghiu, la rândul său membru al clubului ‘Nepotu’ lui Thoreau’, a explicat că literatura română și cea maghiară din România se desfășoară în mod paralel una față de cealaltă, fără multe interacțiuni, din cauza barierelor de limbă, ceea ce face ca schimburile culturale, respectiv recunoașterea scriitorilor români de către comunitatea maghiară, dar mai ales a celor maghiari de către comunitatea română să fie foarte dificile.

Potrivit organizatorilor, premiile clubului ‘Nepotu’ lui Thoreau’ au ca scop îndepărtarea acestor bariere, membrii săi având și proiecte prin care traduc, dintr-o limbă în cealaltă, poezie și proză română și maghiară.

„Am creat aceste premii și din necesitatea de a oferi o platformă și un spațiu de manifestare și promovare pentru literatura maghiară din România, care este foarte clar reprezentată în Transilvania, cu precădere, și care a constituit un canon paralel cu literatura română”, a mai explicat Ovio Olaru.

Premiile clubului au ajuns marți seară la Bogdan-Alexandru Stănescu, care a primit premiul pentru proză, pentru ‘Copilăria lui Kaspar Hauser’, premiul pentru debut în literatura română a fost acordat lui Bogdan Tiutiu, pentru ‘Sundial’, iar cel pentru poezie a fost împărțit de doi poeți, deoarece juriul nu s-a putut pune de acord asupra unui singur titlu, fiind multe apariții în acest an. Cei doi sunt Vlad Drăgoi, pentru ‘Sergio Leone’ și Vlad Moldovan, pentru volumul ‘Glitch’.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.