Mâncare cu viermi la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța

0

Mămăligă cu peşte şi viermi. Este mâncarea primită de o mămică internată cu copilul la Spitalul Clinic de Boli Infectioase Constanta. Conducerea unităţii medicale se apără şi spune că mâncarea a fost livrată de o firmă de catering.

O mamă care s-a internat cu copilul la secţia de pediatrie a Spitalului de Boli Infecţioase din Constanţa a găsit viermi în mâncarea primită la prânz. Femeia a filmat totul şi a depus plângere, potrivit MediaTV Medgidia.

„Când ni s a adus mancarea am luat o din peste. Mancarea pentru însoţitor – peşte cu mamăliguţă, iar pentru copii – pilaf cu branzică. Când am luat din peste să-i dau copilului, apucasem să-i dau deja două pucăţi, pe degete mi-a rămas viermele pur şi simplu”, a povestit mama unui copil internat în spital.

Şi alte femei internate cu copiii spun că au primit mâncare stricată şi au anunţat personalul din spital. Cu toate acestea, cadrele medicale nu ar fi luat nicio măsură.

„La pranz ne-au adus peste cu mamaligă. Una dintre mamici cand a desfacut pestele a găsit langa os un vierme. Era tot plin de viermişori”, a povestit femeia.

Conducerea Spitalului Clinic de Boli Infectioase Constanta susţine că mâncarea a fost livrată de o firmă de catering. Este vorba despre aceeaşi firmă care în urmă cu câteva luni a fost prinsă cu aproape o tonă de alimente expirate, de către inspectorii OPC. Managerul societăţii respinge însă acuzaţiile.

„Nu-mi explic. Pot fi paraziţi în peste, dar e curios că din 222 de pacienţi, doar unul a găsit această problemă. Nu ştiu, noi ne asigurăm din surse sigure. Peştele a fost aprovizionat sub formă congelată”, a declarat Petre Preda, managerul firmei de catering care livrează mancarea la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa.

Firma de catering asigură hrana şi la Spitalul de Urgenţă din Constanţa.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.