Președintele CA al Romaero, revocat

0

Acţionarii Romaero Bucureşti, companie de stat specializată în întreţinerea şi repararea avioanelor de transport de pasageri sau cargo, l-au revocat pe preşedintele Mircea Toma Modran din Consiliul de Administraţie, precum şi pe Teodor Iulian Gheorghe, arată un raport al companiei, publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

În plus, au fost aleşi noi membri în board, Alexandru Buşcu, Doina Variu şi Adriana Sîrzea, cu o durată de patru luni, dar şi Aurelian Mircea Radu Trifa, cu un mandat de patru ani începând din 14 decembrie.

De asemenea, actionarii vor alege noi membri în Consiliul de Administraţie, subiectul aflându-se pe ordinea de zi a şedinţei din 14 decembrie.

Pentru primele nouă luni ale anului, Romaero a raportat pierderi de 16,95 milioane lei, mai mici cu 37% faţă de perioada similară a anului trecut, când s-au ridicat la 26,93 milioane lei.

Romaero, companie controlată de Ministerul Economiei, are circa 760 de salariaţi şi are o valoare de piaţă de 170,5 milioane lei (36,7 milioane euro). Compania a înregistrat anul trecut pierderi de 60,3 milioane lei. Prin bugetul de venituri şi cheltuieli, Romaero a estimat că va încheia acest an cu pierderi de 44,18 milioane lei şi venituri totale de 62,7 milioane lei.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.