Lucescu crede în șansele FCSB cu Lazio

0

Mircea Lucescu, selecţionerul naţionalei Turciei, crede că FCSB are şanse de a trece de Lazio, însă, în acelaşi timp, anticipează faptul că italienii vor avea o formă de joc superioară echipei lui Dică la ora celor două partide.

„Din estul Europei nu e uşor să ajungi în luna februarie în maximum de formă. Serie A e la nivel maxim atunci. Nu văd de ce Steaua n-ar reuşi să se califice însă. Are potenţial, jucători buni, dar şi un antrenor cu entuziasm. A reuşit Şumudică să facă performanţe cu Astra, de ce n-ar putea să facă şi Steaua?”, a spus Mircea Lucescu.

Tehnicianul l-a lăudat pe Marius Şumudică, antrenor care se află în prezent cu echipa sa, Kayserispor, pe locul 5 în campionatul Turciei. „Şumudică este extraordinar. Se comportă extraordinar cu o echipă mică. După ce l-am văzut în prima etapă cu Galatasaray l-am şi sunat şi i-am spus că îi va foarte greu. Dar a luat nişte decizii foarte bune. Vorbesc cu el, dar este în totalitate meritul lui. Şumudică a demonstrat în ţară, demonstrează acum și în Turcia. Este un antrenor excelent”, a precizat Mircea Lucescu.

Mircea Lucescu a ţinut, vineri, la Casa Fotbalului, o prelegere în faţa participanţilor la cursul de licenţă UEFA Pro din cadrul Şcolii Federale de Antrenori. Reputatul tehnician le-a vorbit cursanţilor despre meseria de antrenor şi le-a dat sfaturi de la modul de pregătire a unui meci de fotbal până la rezolvarea unor probleme de disciplină în cadrul lotului de jucători.

Printre cei care au fost prezenţi la întâlnirea cu Mircea Lucescu s-au numărat Nicolae Dică, Adrian Mihalcea, George Ogăraru, Aurel Ţicleanu, Constantin Schumacher, Ion Moldovan, Ovidiu Burcă, Costel Orac, Daniel Pancu, Ionel Augustin, dar şi selecţionerul României, Cosmin Contra.

FCSB va juca primul meci pe propriul teren, pe Arena Naţională. la 15 februarie, de la ora 22:05. Partida retur va avea loc o săptămână mai târziu, pe Olimpico, la Roma, tot de la ora 22:05.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.