Accident pe Valea Oltului. Un mort și trei răniți!
O persoană şi-a pierdut viaţa şi alte trei au fost rănite, între care doi copii, după ce două autoutilitare s-au ciocnit, duminică seară, pe Valea Oltului, în judeţul Vâlcea.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Vâlcea, un accident de circulaţie s-a produs, duminică seară, pe Drumul Naţional 7, Valea Oltului, între localităţile Călimăneşti şi Brezoi. Şoferul unei o autoutilitare înmatriculate în Maramureş, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile meteo rutiere, a pătruns pe contrasens şi a acroşat o altă dubiţă care circula din sens opus.
În urma impactului, şoferul diin Maramureş a decedat, iar celălalt şofer şi doi copii care se aflau în maşina lui au fost răniţi, fiind transportaţi la spital.
Circulaţia rutieră în zonă este complet blocată, iar poliţiştii efectuează cercetarea la faţa locului.