BNR îi dă replica lui Țiriac

0

Senatorul Daniel Zamfir şi omul de afaceri Ion Ţiriac au reluat în spaţiul public ”neadevăruri flagrante” privind Banca Naţională a României (BNR) şi legate de Centrul de perfecţionare profesională şi activităţi sociale (CPPAS), unde se află şi arenele de tenis, se arată într-un comunicat publicat marţi de BNR.

Preşedintele Comisiei Economică, Industrii şi Servicii din Senat, Daniel Zamfir, a declarat, luni, că solicită denunţarea unilaterală a protocolului privind Arenele BNR, apreciind că acesta este ilegal, deoarece BNR nu a respectat condiţiile impuse. Totodată, fostul preşedinte al COSR, Ion Ţiriac, a afirmat că a înaintat o acţiune judecătorească împotriva BNR pentru trecerea bazei în folosinţa sportului.

„Luni, 18 decembrie 2017, domnul senator Daniel Zamfir şi domnul Ion Ţiriac au reluat în spaţiul public neadevăruri flagrante, demne de epoca post-adevăr, privind Banca Naţională a României (BNR). Au fost reluate minciuni legate de Centrul de perfecţionare profesională şi activităţi sociale (CPPAS), unde se află şi arenele de tenis. Toate acestea au fost susţinute la un post de televiziune, în seara zilei respective, şi de domnul deputat PNL Florin Roman”, se arată în comunicatul publicat marţi de BNR.

Declaraţiile sunt surprinzătoare, având în vedere că documentele, care atestă proprietatea BNR asupra terenului în cauză, i-au fost prezentate atât lui Daniel Zamfir, cât şi lui Ion Ţiriac prin intermediul lui Ilie Năstase, potrivit BNR.

„În anul 1946, când şeful statului român era Regele Mihai I al României, Banca Naţională a României a cumpărat de la Societatea de Dare la Semn Bucureşti – prin actul de vânzare-cumpărare şi de schimb – terenul pe care se află astăzi Centrul de perfecţionare profesională şi activităţi sociale. Valoarea plătită în anul 1946 de către BNR a fost de 2.250.000.000 de lei, echivalentul a peste 254 milioane de euro în anul 2017″, se arată în comunicat.

Referitor la protocolul încheiat de BNR cu Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS) în anul 1991, acesta a fost necesar pentru ca BNR să preia administrarea terenului care îi aparţinea de drept, iar MTS să poată primi banii investiţi în clădirile construite pe acest teren în perioada comunistă, potrivit BNR.

„Banca Naţională a României a fost de bună credinţă atunci când a acceptat să plătească 51.435.300,00 de lei (843.201,64 USD), ceea ce reprezintă echivalentul a 1.275.000 EUR în 2017, pentru construcţiile realizate pe terenul respectiv în perioada în care nu a administrat BNR acest patrimoniu”, se arată în comunicat.

Senatorul Zamfir invocă un „draft” al acestui document, care ar solicita pentru intrarea în vigoare o Hotărâre de Guvern, fiind invocat şi că BNR nu a respectat protocolul care prevedea finalizarea investiţiilor şi continuarea activităţilor sportive, potrivit BNR.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.