Pahonțu, la ora bilanțului. Romsilva turează motoarele profitului (și) în 2017!

Directorul general al RNP-Romsilva, Dragoș Ciprian Pahonțu, însoțit de directorul Codruț Ion Bîlea, director al Departamentului Fond Forestier, Liviu Pavel, director al Departamentului Regenerare Dezvoltare și Octavian Anghel, director al Departamentului Comercial, a prezentat, bilanțul Regiei pe anul 2017 , dar și principalele proiecte pentru anul 2018.

Concret, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva va încheia anul acesta, conform datelor preliminarii, cu o cifră de afaceri mai mare cu 15% și cu venituri cu 9% mai mari decât datele planificate pentru acest an. Profitul brut de 284,3 milioane de lei înregistrează o creștere de 67% față de cifra prognozată pentru anul în curs, adică 170 de milioane de lei, aprobat prin bugetul de venituri și cheltuieli.

Veniturile totale la finalul anului vor fi de 2.197.043.000 de lei, față de 2.008.500.000 de lei aprobate prin bugetul de venituri și cheltuieli, în timp ce cheltuielile totale se vor ridica, la finalul anului la 1.912.722.000 lei.

Și cifra de afaceri va înregistra o creștere de 15% față de cifrele prognozate, urmând ca Regia Națională a Pădurilor – Romsilva să încheie anul cu o cifră de afaceri de 1.853.642.000 de lei.

Numărul de angajați a scăzut în acest an la 16.241, de la 16.327 anul trecut, însă productivitatea muncii a crescut cu 17,3%.

Față de un program prognozat de recoltare a masei lemnoase de 9,56 milioane de metri cubi, la finalul acestui an Regia Națională a Pădurilor – Romsilva va recolta 9,37 milioane de metri cubi, adică 98% din program, rămânând nerecoltați 185 de mii de metri cubi.

În acest an, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a avut un buget de investiții de 180 de milioane de lei, 100 de milioane din fondul de accesibilizare și 80 de milioane din fondurile proprii. În privința fondurilor de accesibilizare, până la finalul anului vor fi realizate investiții de 88,8 milioane de lei, iar în privința investițiilor din fonduri proprii vor fi realizate investiții de 75 de milioane de lei.

Toți indicatorii economici și financiari prevăzuți în planul de management vor fi realizați la finalul acestui an, unii indicatori urmând să fie depășiți cu valori semnificative.

Peste 33 de milioane de puieți forestieri plantați în 2017

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a plantat în acest an, în cadrul campaniilor de împădurire, peste 33 de milioane de puieți forestieri, regenerând o suprafață totală de 15.451 de hectare păduri de stat, cu peste 8% peste programul anual.

Programul anual de regenerare a pădurilor de stat administrate de Romsilva a fost de 14.252 de hectare, 8.721 de hectare regenerări naturale și 5.531 de hectare regenerări artificiale. Pentru finanțarea acestor lucrări au fost alocați 181,3 milioane de lei, din fondul de conservare și cel de ameliorare.

Din cele 15.451 de hectare, 9.462 de hectare sunt regenerări naturale, cu 741 de hectare peste programul anual, și 5.989 de hectare regenerări artificiale, prin împăduriri, cu 458 de hectare mai mult.

În campania de primăvară, Romsilva a regenerat 11.612 de hectare de pădure din fondul forestier de stat, înregistrându-se un plus de 900 de hectare față de suprafața planificată inițial pentru lucrări de regenerare, de 10.712 hectare.

În această toamnă, la regenerările naturale, în județul Dâmbovița s-a înregistrat cea mai mare depășire a programului anual, cu 112 hectare, urmat de județul Constanța, cu 90 de hectare, și Suceava, cu 72 de hectare. La regenerările artificiale, în județul Iași s-a înregistrat un plus de 62 de hectare, urmat de județele Brăila, cu 50 de hectare, și Suceava, cu 32 de hectare.

 Licitațiile publice pentru masă lemnoasă, un succes

Licitația principală organizată de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, prin direcțiile silvice, în ultima lună, a reprezentat un succes, fiind adjudecat 90,77% din volumul total de masă lemnoasă oferit la licitație, adică 3 milioane de metri cubi adjudecați din totalul de 3,3 milioane metri cubi oferiți la licitații.

În cadrul licitației principale a fost oferit un volum de aproximativ 34% din masa lemnoasă ce urmează a fi recoltată în anul viitor, urmând ca pe parcursul anului 2018 să fie organizate alte licitații publice pentru adjudecarea masei lemnoase din pădurile de stat administrate de Romsilva.

Licitațiile publice sunt transparente, la care participă firmele autorizate.

Din volumul oferit la adjudecare, aproape 790 de mii de metri cubi au fost rășinoase, aproape 1,49 milioane de metri cubi din specia fag, 300 de mii de metri cubi stejar, 362,5 mii metri cubi diverse specii tari și 518,6 mii metri cubi din diverse specii moi.

Prețul mediu de pornire a fost de 180,26 de lei pe metru cub, iar prețul mediu de adjudecare a fost cu 43% mai mare, adică 258,75 de lei pe metru cub. În medie, metrul cub de rășinoase a fost adjudecat cu 317,05 lei, metrul cub de fag cu 238,5 lei, iar metrul cub de stejar cu 388,06 lei, creșterile de prețuri, în urma licitațiilor publice, fiind de 52% la rășinoase, 43% la stejar și 41% la fag.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva are, pentru anul viitor, un program de recoltare de 9,98 milioane de metri cubi.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,14 milioane de hectare fond forestier aflat în proprietatea publică a statului, aproximativ 47% din totalul fondului forestier național.

În plus, pe lângă regenerările naturale și artificiale, au fost realizate și lucrări de completări în plantații pe 3.079 de hectare, cu o depășire de 490 de hectare față de programul anual.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,14 milioane de hectare fond forestier aflat în proprietatea publică a statului, aproximativ 47% din totalul fondului forestier național.

Mai multe lemne de foc pentru populație

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a livrat în acest an, direct persoanelor fizice, un volum cu aproximativ 20% mai mare decât în anul precedent, la jumătatea lunii decembrie fiind deja valorificați 986.652 metri cubi, la un preț mediu de 150 de lei, fără TVA, pe metrul cub. Romsilva estimează că, până la finalul anului, volumul va depăși un milion de metri cubi.

Anul trecut, Romsilva a livrat direct persoanelor fizice 838,6 mii metri cubi, la un preț mediu de 149 de lei, fără TVA, pe metrul cub.

De asemenea, Romsilva a realizat un inventar al comunităților dependente de lemnele de foc din pădurile de stat și a încheiat, în primele nouă luni, 1.151 de parteneriate cu autoritățile locale, beneficiare fiind 1.945 de comunități locale. În cadrul acestor parteneriate, vor fi livrate 302.021 de metri cubi lemne de foc până la finalul anului, la prețuri accesibile.

În acest an, Romsilva a putut exploata în regim propriu doar 15% din volumul de masă lemnoasă pusă pe piață, restul fiind oferit, prin licitații publice, firmelor autorizate, care exploatează și comercializează masa lemnoasă, inclusiv lemne de foc.

În urma modificărilor legislative recente, în 2018 Regia Națională a Pădurilor – Romsilva va putea exploata în regie proprie aproximativ 40% din volumul de masă lemnoasă, însemnând și o majorare a volumului de lemn de foc livrat populației, la prețuri accesibile.

Noi păduri virgine identificate și mii de hectare introduse în patrimoniul UNESCO

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a identificat în acest an și propus pentru a fi incluse în Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine 3840,4 hectare de păduri de stat, care se adaugă celor 9.983 de hectare deja înscrise în catalog în cursul anului trecut.

Din acestea, 2.996,38 de hectare sunt păduri virgine și 844 de hectare păduri cvasivirgine.

Cele mai multe, 1.757,7 hectare de păduri virgine, au fost identificate la Ocolul Silvic Arpașu din județul Sibiu, 1.063 de hectare la Ocolul Silvic Strâmbu Băiuți din județul Maramureș și 633,2 hectare de păduri cvasivirgine în raza ocoalelor silvice Groșii Țibleșului, Mara și Strâmbu Băiuți.

Alte 24.341,3 hectare valoroase de fag din pădurile de stat au fost incluse în Lista Patrimoniului Mondial Natural al UNESCO, într-un demers comun cu Ministerul Apelor și Pădurilor și organizațiile de mediu WWF România și Greenpeace România.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 22 de parcuri naționale și naturale, cu o suprafață cumulată de aproape 850 de mii de hectare, din care 580 de mii sunt păduri. Din acestea, aproape 175 de mii de hectare de pădure sunt incluse în zone de protecție strictă sau integrală. Suprafața cuprinsă în zonele de protecție a crescut cu aproximativ 17.500 de hectare anul trecut, iar în acest an cu peste 2.200 de hectare, Romsilva depunând eforturi pentru creșterea zonelor de non-intervenție în parcurile naționale și naturale, pe baze fundamentate.

Crește numărul incendiilor în pădurile de stat

Numărul incendiilor de pădure a crescut cu 240% în acest an în pădurile de stat administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, în primele nouă luni ale anului fiind înregistrate 284 de incendii, față de 118 în perioada similară a anului trecut.

Incendiile au afectat, în total, 1.413 hectare, din care 1.311 de litieră și 101,8 hectare suprafețe recent regenerate. În incendiile din primele nouă luni au fost distruși 75.240 de puieți forestieri plantați în cursul acțiunilor de împădurire, valoarea acestora fiind de 84.804 lei. Cei mai mulți puieți forestieri, 49.360, au fost distruși în incendiile de pădure produse în județul Caraș – Severin.

În județul Gorj s-au înregistrat 60 de incendii de pădure, fiind urmat de județele Mehedinți, cu 41 de incendii, Alba, cu 28 de incendii, Caraș-Severin cu 26 și Dolj cu 25 de incendii izbucnite în fondul forestier de stat administrat de Romsilva.

Și în pădurile altor deținători, administrate de Romsilva, numărul incendiilor a crescut de aproximativ patru ori, fiind înregistrate în primele nouă luni 111 incendii, față de 26 în perioada similară a anului trecut. În acest an, în aceste păduri administrate de Romsilva, incendiile au afectat 484,7 hectare.

Cele mai multe incendii au fost provocate de focurile nesupravegheate din apropierea pădurilor, fiind favorizate de vremea secetoasă.

Angajații Romsilva au fost implicați, alături de pompierii militari și civili, în toate operațiunile de limitare și stingere ale acestor incendii. În plus, personalul silvic a fost implicat în acțiuni de monitorizare și prevenire a incendiilor de pădure.

 Mai puțini pomi de Crăciun tăiați ilegal

Numărul pomilor de Crăciun tăiați ilegal a scăzut puternic în acest an, în urma sporirii controalelor personalului Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, în colaborare cu polițiștii și angajații Gărzii Forestiere și cei ai Gărzii de Mediu. Astfel, în prima lună de la debutul controalelor, au fost confiscați 3.266 de pomi de Crăciun tăiați sau comercializați ilegal, față de 7.656 de pomi de Crăciun confiscați în perioada similară a anului trecut.

Valoarea pomilor de Crăciun confiscați în acest an se ridică la 77.344 de lei.

Începând cu 15 noiembrie au fost efectuate 9.163 de controale, din care 2.303 pe drumurile publice, 6.785 în fondul forestier și 100 în piețe și oboare.

La aceste controale au participat 9.495 de angajați ai Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, 2.976 de polițiști și 55 de angajați ai Gărzii Forestiere și ai Gărzii de Mediu. În urma controalelor derulate în ultima lună au fost constatate 102 infracțiuni și au fost aplicate 689 de sancțiuni contravenționale în valoare de 1.435.250 de lei.

Cei mai mulți pomi de Crăciun, 524, au fost confiscați în județul Bihor. În județul Suceava au fost confiscați 464 de pomi de Crăciun, în Arad 337, în Neamț 316 și în Timiș alți 289.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva are posibilitatea de a recolta în acest an 82.800 pomi de Crăciun, din care 69.800 pomi brazi și 13.000 molizi sau alte specii rășinoase.

Recoltarea a 33.800 pomi de Crăciun se va face din pădurile de stat, în urma lucrărilor de îngrijire și din plantațiile specializate sub culoare electrice, la care se adaugă o cantitate de 49.000 puieți recoltați din pepinierele proprii.

Prețul pomilor de Crăciun variază între 10 și 20 de lei la specia molid, între 20 și 30 de lei la brad și până la 180 de lei la pomii de Crăciun vânduți în ghivece, care pot fi plantați ulterior.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,14 milioane de hectare păduri aflate în proprietatea publică a statului, adică aproximativ 47% din întregul fond forestier național.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.